Medicii au crezut că nu văd bine! Această tânără de 27 de ani a născut un bebeluș macrosom

Publicat: 26 01. 2023, 16:20
Medicii au crezut că nu văd bine! Această tânără de 27 de ani a născut un bebeluș macrosom / Sursa FOTO: Hospital Padre Colombo

Angerson Santos este acum cel mai faimos bebeluș din Brazilia, nașterea lui generând multă emoție la nivel internațional. Și asta fiindcă nu în fiecare zi apare pe lume un bebeluș macrosom.

S-a născut la 18 ianuarie, având o greutate de 7 kilograme și înălțimea de 59 de centimetri.

Bebelușul macrosom, perfect sănătos

Până și mama lui s-a mirat de „gigantul” pe care l-a adus pe lume, iar medicii din statul brazilian Amazonia au fost de-a dreptul șocați. „Cel mai mare bebeluș din tot statul”, au spus doctorii.

Cleidiane Santos dos Santos (27 de ani), mama nou-născutului, sosise pentru o consultație obstetrică la Spitalul Padre Colombo cu o zi înainte de naștere, când medicii de acolo i-au spus că bebelușul e prea mare pentru o naștere naturală. A doua zi, s-a și efectuat cezariana, iar „grăsanul” Angerson a venit pe lume fără nicio problemă de sănătate, primind nota 10.

Spitalul Padre Colombo a lansat o campanie pentru ajutorarea părinților, unitatea medicală anunțând că strânge hăinuțe și scutece pentru vedeta Angerson Santos.

Nu mă așteptam la această surpriză. Am crezut că vor fi patru kilograme, dar s-a dovedit a fi șapte kilograme. Vreau să mulțumesc echipei de la Spitalul Padre Colombo, care mi-a dat putere și m-a tratat foarte bine încă de când am ajuns aici. Dacă nu ar fi fost ei, nu știu ce s-ar fi întâmplat cu mine. Mulțumesc fiecăruia!”, a spus mama lui Angerson.

Femeia mai are cinci copii, iar unul dintre ei s-a născut cu o greutate de 4 kg, scrie Daily Star, care citează presa locală.

Ce este macrosomia

Evaluarea stării de sănătate a unui nou-născut se face și în funcție de greutatea avută la naștere și de evoluția în primele luni de viață. Din acest motiv mulți părinți se bucură când un bebeluș se naște „dolofan” și ia rapid în greutate.

Însă, nu toți știu că asta poate indica și semne ale unei boli, macrosomia.

În media, un nou-născut are o greutate de 3,4 kg. Bebelușii mai mari de 4,5 kg la naștere sunt considerați macrosomici, adică termen au depășit dimensiunile normale.

Din păcate, o asemenea anomalie este foarte greu de depistat în perioada cât fătul se află în uter. Numai greutatea de după naștere poate indica prezența macrosomiei, scrie desprecopii.com!