MEDICII de familie contestă cifrele CNAS cu privire la semnarea actelor adiționale: „Nu ne lăsăm intimidaţi. Cifra nu corespunde realităţii”

Publicat: 02 07. 2024, 10:21
Sursa foto: Profimedia images

Medicii de familie din unele județe susțin că nu au primit la semnat actele adiționale ale furnizorilor de servicii medicale, contrar declarațiilor Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), care a raportat că 99,5% din aceste documente au fost deja semnate.

Organizațiile profesionale din medicina de familie, printre care Uniunea Patronatelor Independente din Medicina de Familie (UPIMF) și Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF), au emis un comunicat în care resping cifrele prezentate de CNAS și exprimă indignarea față de metodologia de comunicare a acesteia.

 „Anunţăm CNAS că nu ne lăsăm intimidaţi de o cifra care nu corespunde realităţii şi ne exprimăm indignarea că, după atâţia ani, CNAS încă nu s-a vindecat de metodele de intimidare cu care ne-a obişnuit în ultimii 15 ani, contrar afirmatiilor că este o instituţie transparentă”, transmit indignați medicii de familie.

Potrivit comunicatului, în unele județe, actele adiționale nu au fost încă transmise medicilor de familie, iar aceștia au subliniat că documentele care le-au fost prezentate spre semnare nu respectă prevederile legale. Mai precis, acestea nu includ determinarea prețurilor pentru serviciile medicale prestate în ultimul trimestru al anului, contrar normelor stabilite în HG 521/2023.

„Medicii de familie au semnat actele adiționale cu obiecțiuni, amendând lipsa finanțării pentru trimestrul IV și reglementările abuzive apărute în modificările publicate în Monitorul Oficial”, se arată în comunicatul emis de reprezentanții medicilor de familie, potrivit News.ro.

Ei solicită CNAS să prezinte o situație reală a implementării actelor adiționale și să remedieze urgent aspectele de nelegalitate semnalate, pentru a asigura accesul pacienților la servicii medicale în cele mai bune condiții.

În caz contrar, medicii de familie și ambulatoriul de specialitate se declară pregătiți să ia măsuri legale pentru protejarea drepturilor pacienților.