Medicul acuzat că folosea stimulatoare cardiace de la cadavre a cerut AJUTOR de la stat în procesul de partaj. Ce avere uriașă trebuie împărțită

Publicat: 22 03. 2024, 07:00
Medicul Dan Tesloianu a cerut ajutor public judiciar pentru acțiunea având ca obiect partajul bunurilor comune dobândite în timpul căsniciei

Medicul ieșean Dan Tesloianu, acuzat că folosea stimulatoare cardiace de la pacienți decedați, a decis, anul trecut, să divorțeze de soția sa. Cei doi trebuie să împartă acum o avere colosală, dobândită de-a lungul căsniciei, iar medicul a cerut ajutor public judiciar pentru acțiunea având ca obiect partajul bunurilor comune. Dan Tesloianu și soția sa, Anda, de profesie tot medic, au o avere de zeci de mii de euro în conturi, case, terenuri și o colecție de artă. Instanța a admis parțial cererea formulată de Dan Tesloianu. Mai exact, judecătorii au dispus eșalonarea în 24 de rate lunare a sumei fixate cu titlu de taxă judiciară de timbru.

În luna februarie a anului 2023, medicul Dan Tesloianu, fostul șef al Laboratorului de Cardiologie intervențională din cadrul Secției de Cardiologie la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi, a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru mai multe acuzații, inclusiv luare de mită și implantarea unor stimulatoare cardiace și defibrilatoare prelevate de la decedați.

Medicul Tesloianu este acuzat că, încă din 2017, a montat cel puţin 238 de astfel de dispozitive, unele fiind prelevate de la persoane decedate, altele fără a li se cunoaşte provenienţa, deşi acest lucru este interzis de lege.

De asemenea, procurorii afirmă că unele operaţii nu erau necesare, dar medicul a oferit pacienţilor săi medicaţie care să le inducă anumite simptome şi să se ajungă, astfel, la operaţie.

Ulterior, Dan Tesloianu a fost plasat sub control judiciar.

Acționar la o clinică privată din Iași

La doar câteva luni după ce a ajuns în atenția opiniei publice ca urmare a scandalului dispozitivelor medicale refolosite, Dan Tesloianu a decis să divorțeze de soția sa, medicul pneumolog Anda Tesloianu. Soții Tesloianu au de împărțit acum o avere impresionantă.

Este vorba despre un apartament și două case, situate în Iași, respectiv Neamț, terenuri, obiecte de artă în valoare de 50.000 de euro, dar și mai multe depozite bancare.

Medicul cardiolog deține 50% din acțiunile companiei Cardiomed din Iași, alături de o colegă de breaslă, de unde a adunat dividende în valoare de 160.000 de euro. Dan Tesloianu a câștigat în 2021, din funcția de medic al Spitalului „Sfântul Spiridon”, în medie 3.000 de euro pe lună.

Rată lunară de aproximativ 600 de euro

În luna noiembrie a anului 2023, Tesloianu a făcut cerere de acordare a ajutorului public judiciar pentru acțiunea având ca obiect partaj bunuri comune. Instanța a admis doar parțial cererea făcută de medicul ieșean.

Judecătorii ieșeni au dispus, în urmă cu o săptămână, eșalonarea sumei fixate cu titlu de taxă judiciară de timbru, respectiv 73.500 lei, aproximativ 15.000 de euro, în 24 rate lunare, succesive. Astfel, în următorii doi ani, medicul ieșean va plăti lunar o rată de 3.066,5 lei, aproximativ 600 de euro, prima rată având scadența la 15 mai 2024, potrivit deciziei judecătorilor.

Zeci de tablouri, ridicate și depuse la Muzeul de Artă din Iași

Procurorii au instituit sechestru pe mai multe bunuri și sume de bani aparținând lui Dan Tesloianu. La perchezițiile din luna februarie 2023, efectuate la domiciliul medicului, polițiștii au făcut o ”captură” impresionantă.

“În urma celor 24 de percheziții efectuate de către polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și Direcției de Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost descoperiți și indisponibilizați 162.920 de lei, 116.795 de euro, 2.357 de USD, 300 de lire sterline, 300 de franci elvețieni, 3.500 de forinți, 520 de coroane suedeze, 200 de coroane daneze, 300 de lire sterline, 19 telefoane mobile, 60 de memory stickuri, 14 laptopuri, 3 tablete, 9 hard diskuri, 250 de DVD-uri și 25 de stimulatoare/defibrilatoare cardiace. 36 de tablouri aparținând unor pictori naționali de renume au fost ridicate și depuse la Complexul Muzeul Național Moldova Iași, Muzeul de Artă”, au arătat anchetatorii la vremea respectivă.

În ce situație bunurile pot fi scoase de sub sechestru

Chiar dacă bunurile se află sub sechestru, în cazul unui partaj, trebuie dovedit în instanță a cui a fost contribuția la achiziția bunurilor.

La finalul procesului de partaj, un bun poate fi scos de sub sechestru dacă se dovedește că acesta a fost achiziționat de soțul care nu este parte în dosarul pentru care s-a instituit indisponibilizarea bunurilor cu veniturile lui propriii în cotă majoritară sau integrală față de celălalt soț.

CITEȘTE ȘI:

Mărturisirile cutremurătoare ale uneia dintre pacientele medicului Tesloianu: „Atunci am intrat pur și simplu în depresie”

Alți doi medici şi un fost manager de spital, urmăriţi penal în cazul stimulatoarelor cardiace prelevate de la cadavre. Care sunt acuzațiile aduse de procurori