Medicul care l-a tratat pe Nicu COVACI, mărturii sfâșietoare despre ultimele clipe din viața artistului: „Și-a păstrat forța interioară”
This browser does not support the video element.
Medicul Dorel Săndesc, de la Spitalul Județean din Timișoara, care l-a tratat pe Nicu Covaci, a relatat cu emoție în glas, despre ultimele clipe de viață ale liderului trupei Phoenix.
Doctorul care l-a trata pe Nicu Covaci, liderul trupei Phoeix, a precizat că, în ciuda fapului că artistul a suferit de cea mai agresivă formă de cancer și-a păstrat forța interioară și „acea privire de leu în iarnă”, continuând să lupte până la capăt cu cea mai agresivă formă de cancer.
„A suferit de o boală cruntă, un cancer cerebral, cea mai agresivă formă de cancer cerebral, care a fost descoperită aici. El a fost, s-a căutat și în Spania și în România și a fost operat în spitalul nostru de profesorul Horia Pleș. A urmat o perioadă destul de bună, el a fost ameliorat față de preoperator, a putut comunica cu cei din jur, dar diagnosticul a fost implacabil, forma anatomo-patologică a acestui cancer a arătat că evoluția va fi ireversibil negativă și într-o perioadă scurtă de timp. În ciuda tuturor tratamentelor, radioterapie și așa mai departe, ceea ce din păcate s-a confirmat”, a spus Săndesc.
„Și-a păstrat acea forță extraordinară, acea forță interioară chiar când și organismul său, care era și el fizic foarte puternic, a început să slăbească. Forța sa a rămas exprimată prin acea privire de leu în iarnă, aș putea spune, prin felul prin care a comunicat cu noi, prin zâmbetele sale, prin faptul că aprecia foarte mult că prietenii au venit la el, unii au venit și au și cântat”. Medicul a încheiat făcând aluzie la inscripția de pe un tricou Phoenix dăruit de Nicu Covaci, pe care scria „Fie să renască”.
Nicu Covaci a murit
Nicu Covaci a murit vineri, pe 2 august 2024, la vârsta de 77 de ani. Anunțul a fost făcut pe contul oficial de Facebook al artistului.
Liderul trupei Phoennix s-a luptat cu probleme de sănătate, care s-au agravat la începutul lunii martie, atunci când artistul a simțit că îi amorţeşte faţa. Covaci a acuzat probleme de vedere, iar ulterior a decis să își facă un RMN. Rezultatele au indicat că artistul avea o tumoră pe creier.
Nicu Covaci a suferit o operație de extirpare a tumorii. Deși intervenția a fost un succes, organismul artistului nu a reacționat pozitiv la tratamentul postoperator. Solistul trupei Phoenix a fost internat din nou în spital, iar colegii de trupă au transmis că sunt pesimiști în privința evoluției stării de sănătate a acestuia.
CITEȘTE ȘI:
Mesajul premierului Marcel Ciolacu la moartea lui Nicu Covaci: „Phoenix a fost și tinerețea mea”