UPDATE – Mehedinți: Trei persoane au fost rănite, după o explozie la Şantierul Naval Orşova / Două dintre victime au arsuri pe 70% din suprafața corpului

Publicat: 14 09. 2022, 14:05
Actualizat: 14 09. 2022, 15:41
Santierul naval din orasul Orsova / Sursa foto: Mediafax Foto

Trei persoane au fost rănite, miercuri, după ce o explozie s-a produs la o navă aflată în reparaţie, pe Şantierul Naval Orșova din judeţul Mehedinţi. Unul dintre răniţi are arsuri pe 70 la sută din suprafaţa corpului.

UPDATE: În urmă cu aproximativ două ore, în dispeceratul ISU – SAJ Mehedinți, a fost primit un apel prin care se solicita ajutorul pentru acordarea îngrijirilor medicale unui număr de trei persoane care au suferit arsuri, pe raza unui operator economic din municipiului Orșova. La locul evenimentului, au fost mobilizate, de urgență, două echipaje medicale.

Echipajul SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Orșova a acordat primul-ajutor unui bărbat, în vârstă de aproximativ 48 de ani, care prezenta arsuri pe circa 70 la sută din suprafața corpului. Victima a fost transportată, în stare de conștiență, la Centrul de Primiri Urgențe Orșova, cu arsuri de gradele 1, 2 și 3.

Cea de-a doua victimă a fost preluată de SAJ și transportată la CPU Orșova. De asemenea, pentru salvarea acestora a fost solicitat sprijinul elicopterelor SMURD.

Cea de-a treia persoana prezenta o plagă la nivelul capului și escortații, fiind transportată la spital de personalul operatorului economic.

UPDATE: Două victime au arsuri pe 70% din suprafața corpului

Reprezentanţii IGSU au transmis că, în urma accidentului de pe șantierul naval, că două victime au arsuri pe aproximativ 70% din suprafaţa corpului şi o victimă cu traumatism cranio-cerebral.

„Victimele sunt conştiente şi sunt transportate la spital cu 1 ambulanţă SMURD şi 2 ambulanţe SAJ”, conform IGSU.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Explozia a avut loc în urma unei acumulări de gaze şi nu a fost urmată de incendiu.„Din datele pe care le avem, în urma exploziei care a avut loc la Şantierul Naval Orşova, trei persoane au necesitat îngrijiri medicale.

Au intervenit un SMURD şi o ambulanţă SAJ.

Autospeciala SMURD a preluat o victimă care are arsuri pe 70% din suprafaţa corpului. O altă victimă a fost preluată de SAJ, iar o a treia a fost dusă la spital de angajaţii şantierului”, conform unei informări transmise de ISU Mehedinţi, citată de News.ro.

Presa locală scrie că accidentul a avut loc în timp ce se efectuau operațiuni de sudură.

Vă recomandăm să citiți și: