Prima pagină » Actualitate » Mesaj RO-ALERT: Un urs a fost văzut în cea mai frecventată zonă turistică din Târgu Mureş

Mesaj RO-ALERT: Un urs a fost văzut în cea mai frecventată zonă turistică din Târgu Mureş

Mesaj RO-ALERT: Un urs a fost văzut în cea mai frecventată zonă turistică din Târgu Mureş

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU)„Horea” al judeţului Mureş a anunţat, sâmbătă, că a fost transmis un mesaj prin RO-ALERT după ce a fost văzut un urs a fost în zona Platoului Corneşti, cea mai frecventată zonă turistică a municipiului Târgu Mureş.

„În jurul orei 13,40, prin apel la 112 a fost semnalată prezenţa unui urs în Municipiul Târgu Mureş, zona Platoul Corneşti. A fost transmis mesaj RO-ALERT cetăţenilor din zona în care a fost semnalată prezenţa animalului”, a transmis ISU Mureş, într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.

Primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, avertizase de marți populația să fie atentă în această zonă, după ce a s-a reușit capturarea a doi dintre cei trei membri ai familiei de urși care frecventau zona Platoului Cornești și a Grădinii Zoologice în timpul nopții.

„Ursoaica mamă și un pui au fost capturați cu ajutorul echipei de vânătoare Cocoșul și al echipei de intervenție și au fost relocați într-un loc sigur pentru toată lumea. În zilele următoare sperăm că și cel de-al treilea urs va fi capturat. Vă rugăm să continuați să fiți atenți și să nu folosiți pista de alergare de pe Platou, mai ales după lăsarea întunericului. Totodată, dacă observați alte exemplare în aceste zonă, vă rugăm să sunați la 112. Vă mulțumim pentru înțelegere”, a scris edilul.

Sursa foto: Soós Zoltán