Mesaje emoționante după decesul actorului Ion Dichiseanu: ”A fost atât de MARE încât cuvintele vor fi întotdeauna prea mici”. ”Drum bun, Pierre Vaillant!”
Mai mulți artiști au transmis mesaje prin care își exprimă regretul după moartea lui Ion Dichiseanu, unul dintre cei mai mari actori ai României.
Ion Dichiseanu a murit joi, la vârsta de 87 de ani, la Spitalul de Urgență Floreasca, unde era internat de la începutul anului.
Colegii de la Teatrul Național ”Ion Luca Caragiale”, unde marele actor a jucat din 1978 până în 1990 în spectacolul „Căruța cu paiațe”, în regia lui Mihai Berechet, i-au transmis un mesaj de condoleanțe.
”Ne va rămâne în amintire ca un mare profesionist al scenei și un coleg minunat. Drum bun, Pierre Vaillant! Dumnezeu să-l odihnească!”, au scris aceștia pe pagina de Facebook a teatrului.
Artistul Paul Surugiu – Fuego, un apropiat al lui Ion Dischiseanu, a transmis un mesaj pe Facebook după dispariția marelui actor.
”A plecat și mohicanul. S-a stins Ion Dichiseanu, din lumea aceasta, dar nu și din sufletele celor care l-au iubit nespus! Mă număr printre ei și sunt fericit că în ultimii ani ne-am fost aproape”, spune Fuego.
”N-a avut niciodată dorința de a fi erou. Pur și simplu, el și-a trăit destinul așa cum a știut mai bine. A jucat în peste 60 de filme! Pe scândura scenei, la Teatrul Nottara, a ars, iar la televiziune sau la radio, și-a așezat câte un fragment din talentul său, pornit de undeva, de pe-o străduță, din Adjud! Nu-l voi uita și aș vrea, dacă s-ar putea, măcar puțin, să-i urmăm exemplul – cel al unui om ales, care și-a împlinit talentul, care a trăit cu toată devoțiunea o viață, fără să se dea bătut, ca un mohican neînfrânt! Condoleanțe familiei!”, a scris cântărețul pe Facebook.
Marina Almășan, care l-a avut de mai multe ori invitat la TVR pe marele actor, a scris pe Facebook:
”A fost atât de MARE… încât cuvintele vor fi întotdeauna prea mici. Să păstrăm, pur și simplu, un moment de liniște…”
” Dumnezeu să îl aibă în paza lui! Condoleanțe familiei!”, a transmis și actrița Monica Davidescu.
Și prezentatorul TV Dan Negru a pus un mesaj pe Facebook:
”E prima dată când domnul Dichiseanu îmi dă țeapă! Am filmat cu domnia sa zile în șir și niciodată n-a lipsit. In iulie urma să ne vedem ca să filmăm pentru „Legendele”. Azi s-a dus… Mi-e dragă fotografia asta: Ieremia ( Sebastian Papaiani) și Pierre Vaillant ( Dichiseanu), eroii mei din Toate pânzele sus!”
Un mesaj de condoleanțe a transmis și prezentatorul Mihai Morar:
”Dichi, ai fost o icoană pentru mine. Te-am simțit, la fiecare întâlnire a noastră, ca pe un suflet pereche. Îți mulțumesc pentru fiecare amintire. Și îți mulțumesc că mi-ai dat una din cele mai frumoase definiții ale rostului omului pe Pământ: «Se spune că speranța moare ultima. Dar și ea moare, până la urmă. Ceea ce nu moare, de fapt, niciodată e Dragostea». Asta mi-ai spus într-o seară. Și nu voi uita niciodată. Mulțumesc pentru frumos, Ion Dichiseanu! Dumnezeu să te odihnească”.
Fostul prezentator de televiziune Mircea Radu spune că Ion Dichiseanu a fost ”omul special, cu șarm înnăscut”.
”Ion Dichiseanu a fost un om special. Cu multă înțelegere față de cei mai mici ca el. Cu un șarm înnăscut și care, la fel ca și talentul, nu ținea cont de ani. Cu o modestie de necrezut pentru cineva de talia lui. Poate de aceea astăzi, în momentul când am aflat că nu mai e, am regretat întâi omul și imediat apoi actorul Ion Dichiseanu. Dumnezeu să-l ierte…”, a scris Mircea Radu pe Facebook.
”Ion Dichiseanu, unul dintre marii actori ai României, dar și un mare rapidist, s-a alăturat astăzi Galeriei din Ceruri. Condoleanțe familiei și celor apropiați! Drum lin, Maestre!”, au scris și suporterii rapidiști, pe pagina de Facebook FC Rapid 1923.
Și Alexandru Arșinel a transmis un mesaj emoționat după moartea marelui actor Dichiseanu.
„Durerea este imensă, cu atât mai mult când afli că a murit cu o bacterie din cauza căreia mor mulți oameni. Ion Dichiseanu a fost un actor minunat, un om de o finețe și o modestie rară, cum nu s-a mai văzut. Regret enorm, și eu și colectivul din care fac parte”, spune actorul Alexandru Arșinel pentru GÂNDUL.
60 de ani în teatru și cinematografie
Marele actor Ion Dichiseanu s-a născut la 20 octombrie 1933, la Adjud. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografie în 1959 și a avut o îndelungată activitate la Teatrul Nottara şi în cinematografie.
Din bogata filmografie a artistului, amintim: „Darclée” (1960), lungmetrajul în regia lui Mihai Iacob în care maestrul Dichiseanu a debutat, „Post-restant” (1961), „Porto-Franco” (1961), „Tudor” (1962), „Titanic vals” (1964) – Gigi Stamatescu, „Mofturi 1900” (1964), „Runda 6” (1965), „Dincolo de barieră” (1965), „Tunelul” (1966), „Frumoasele vacanţe (1967), „Amprenta” (1967), „Bătălia pentru Roma” (1968), „Cântecele mării” (1971), „Printre colinele verzi” (1971), „Pistruiatul” (serial TV, 1973), „Muşchetarul român” (1975), „Cantemir” (1975), „Toate pânzele sus” (serial TV, 1977), „Dragostea şi revoluţia” (1983), „Racolarea” (1985), „Triunghiul morţii” (1999), „15” (2005), „Vocea inimii” (2006), „Supravieţuitorul” (2008).
În 1979, Ion Dichiseanu a fost distins cu Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România pentru rolul din lungmetrajul „Clipa”, în regia lui Gheorghe Vitanidis, iar în 2002 a fost decorat cu Ordinul Naţional ”Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, „pentru prestigioasa carieră artistică şi talentul deosebit prin care a dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.
În 2015, a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor, în semn de preţuire pentru întreaga activitate în domeniul teatrului şi filmului. Un an mai târziu, a lansat cartea „Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”, în care evocă momente petrecute alături de celebra actriţă şi cântăreaţă.
Cel mai recent, Ion Dichiseanu a filmat alături de regizorul Radu Jude, având o scurtă apariţie în „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, film premiat cu Ursul de Aur la Berlinala 2021.
Moment special dedicat lui Ion Dichiseanu în cadrul Galei Gopo 2017 – Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră
În martie 2017, actorul Ion Dichiseanu a primit „Premiul pentru Întreaga Carieră” în cadrul celei de-a XI-a ediţii a Galei Premiilor Gopo, iar în luna mai, acelaşi an, a fost lansat la Bookfest volumul „Ion Dichiseanu: Adevărul, mai frumos decât legenda„, care cuprinde memoriile artistului şi multe informaţii pe care nu le-a povestit până acum.
În 2019, președintele Klaus Iohannis i-a înmânat actorului ordinul „Steaua Romaniei” în timpul ceremoniilor dedicate decorarii mai multor personalitati ale vietii culturale romanesti.