Creștinii ortodocși îl sărbătoresc sâmbătă, 30 noiembrie, pe Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu prilejul acestei zile.
„La mulți ani frumoși, cu sănătate și pace sufletească tuturor celor care poartă numele Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Să ne bucurăm cu toții de liniștea familiei şi compania celor dragi în această zi atât de importantă pentru toți credincioșii”, a scris pe Facebook Marcel Ciolacu.
Cea mai cunoscută tradiție de Sfântul Andrei este visarea ursistului. Se spune că pentru a visa cine le va fi soț, fetele mănâncă turtă foarte sărată înainte de culcare și pun fir de busuioc sub pernă. Tradiția spune că alesul din vis îi va adduce apă fetei, dar bărbatul va apărea doar dacă măritișul va fi anul următor. În ziua de ajun de Sfântul Andrei se pune grâu la încolțit într-un vas sau în ghiveci și se așteaptă până la Anul Nou. De Revelion, se verifică grâul și în funcție de cum a crescut, așa va fi și anul următor. Tot de Sfântul Andrei se prezice și vremea pentru anul ce urmează. Se spune că dacă în noaptea Sfântului Andrei cerul este senin, atunci iarna va fi blândă, dar dacă va fi înnorat, va ploua sau va ninge, atunci urmează o iarnă foarte grea.
Există multe obiceiuri de Sfântul Andrei, diferite de la o zonă la alta. Unele dintre cele mai cunoscute obiceiuri de Sfântul Andrei este oferirea de flori de ziua numelui, culegerea crenguțelor de pomi fructiferi și pelerinajul. Pe 30 noiembrie, aproape un million de români își celebrează onomastica, fiind una dintre cele mai importante sărbători.
CITEȘTE ȘI:
Sfântul Andrei, 30 noiembrie. Ce trebuie să faci în ajunul acestei mari SĂRBĂTORI