Prima pagină » Actualitate » Mesajul lui Nicolae Ciucă de Ziua Internațională a Familiei: „Avem proiecte de mare ajutor”. În ce ipostază s-a fotografiat ministrul Gabriela Firea cu această ocazie

Mesajul lui Nicolae Ciucă de Ziua Internațională a Familiei: „Avem proiecte de mare ajutor”. În ce ipostază s-a fotografiat ministrul Gabriela Firea cu această ocazie

Mesajul lui Nicolae Ciucă de Ziua Internațională a Familiei: „Avem proiecte de mare ajutor”. În ce ipostază s-a fotografiat ministrul Gabriela Firea cu această ocazie

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, cu prilejul Zilei Internaționale a Familiei și a Zilei Familiei Române, un mesaj prin care îi asigură pe români de sprijinul pe care îl acordă Guvernul României „ mai ales în aceste momente dificile prin care trece țara noastră”.

„Respect familiile din România și le asigur de tot sprijinul. Guvernul României și-a asumat, încă din prima zi a acestui mandat, sprijinirea oamenilor în nevoie, a familiilor vulnerabile și nu numai”, a transmis premierul, duminică, printr-un mesaj publicat pe site-ul Palatului Victoria.

Duminică este Ziua Internațională a Familiei. Organizația Națiunilor Unite a stabilit, în anul 1993, ca în fiecare an, la 15 mai, să fie această sărbătoare, pentru a sublinia atenția pe care comunitatea internațională o acordă familiei. La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului și a Patriarhiei Române, tot în 15 mai sărbătorim Ziua Familiei Române.

Nicoolae Ciucă a amintit că, pentru prima dată în istoria României, Guvernul are un minister dedicat familiei. „Rolul acestei instituții este să găsească soluțiile cele mai bune pentru copii, tineri și familii la un loc. Împreună cu toate celelalte ministere avem proiecte de mare ajutor mai ales în aceste momente dificile prin care trece țara noastră”, a precizat premierul.

Pachetele de sprijin pentru familii

În mesajul citat sunt amintite cele două proiecte anunțate deja dedicate familiilor în pachetul „Sprijin pentru România”. Este vorba de decontarea procedurilor de fertilizare in vitro pentru familiile care nu pot avea copii, din motive medicale – din dorința de opri declinul demografic, plus sprijinit pentru familiile la început de drum prin credite garantate de către stat pentru organizarea nunții, a unui botez sau pentru achiziția unei mașini de familie. „În scurt timp, programul Family Start va fi aprobat în ședință de Guvern”, a anuțat Nicolae Ciucă.

Premierul precizează că Executivul acordă o atenție specială familiilor vulnerabile, în situații de risc.

„Din păcate, avem 1,3 milioane de copii afectați de sărăcie sau excluziune socială în România. Un copil din trei nu are acces la servicii medicale și riscă să fie abandonat în grija statului. Este motivul pentru care finalizăm planul de acțiune prin care instituim la nivel național „Garanția pentru copii”. E datoria noastră să ne asigurăm că toți copii au acces la servicii de bază fundamentale”, a transmis șeful Guvernului.

În plus, în paralel, Guvernul României lucrează la proiectul de Lege pentru prevenirea separării copilului de familie și la implementarea programelor asumate în Planul Național pentru Redresare și Reziliență, a spus Nicolae Ciucă, adăugând că avem la dispoziție peste 50 de milioane de euro pentru crearea cadrului legislativ și construirea unei rețele de 150 de centre de zi pentru copiii vulnerabili.

„Dar azi, solidaritatea noastră, sprijinul acordat în și pentru familii le regăsim și în căldura cu care românii au primit în casele lor familiile care au fugit din calea războiului din Ucraina. Siguranța de care ne bucurăm acasă, în familie, ne ajută să prețuim bucuria de a fi alături de cei dragi și să putem oferi protecție celor siliți să își lase căminul în urmă”, a conchis premierul.

Mesajul Gabrielei Firea

Și ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, a publicat un mesaj, pe pagina de Facebook, ilustrat cu o fotografie în care apare alături de soț, cei doi copii și patrupedul gospodăriei.

Sursa: Facebook - Gabriela Firea

Sursa: Facebook – Gabriela Firea

„Dacă iubești pe cineva, îl primești cu defecte cu tot, și dacă nu-l iubești, nici calitățile lui nu contează pentru tine. Când iubești pe cineva, adaugi ceea ce-i lipsește și înlături ceea ce e rău adăugat la ființa lui”, este mesajul transmis de Gabriela Firea, în care îl citează pe părintele Teofil Părăian.

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele