Mesajul preotului Marcel Seliște pentru deputatul AUR Ringo Dămureanu, după ce acesta a aruncat masca de protecție: ”Gestul exprimă căderea măștii electorale pe care dumneata ai purtat-o când ai cerut voturile românilor”
This browser does not support the video element.
Proaspătul deputat de Dolj din partea AUR – Ringo Dămureanu – și-a dat jos masca, apoi a aruncat-o, în timpul ceremoniei de înmânare a certificatelor de parlamentari desfășurată la Prefectura Dolj. Gestul surprinzător a fost făcut chiar în timpul discursului pe care fusese Ringo Dămureanu invitat să-l susțină de către președintele BEJ Dolj, judecătorul Cristian Iliescu, după ce câte un reprezentant de la fiecare partid spusese, la rândul său, câteva cuvinte.
Marcel Răduț Seliște, preotul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, a văzut gestul halucinant al parlamentarului AUR și i-a transmis acestuia un mesaj elocvent în care este analizată, fără menajamente, atitudinea respectivă.
În opinia preotului Seliște, gestul deputatului AUR Ringo Dămureanu este unul care arată o ”bravadă adolescentină”, într-o perioadă în care din ce în ce mai mulți pacienți suferă, pe paturile spitalelor din România, din cauza infectării cu noul coronavirus. Mai mult, preotul Seliște îl invită pe deputatul AUR la secția ATI-COVID, pentru vedea chiar el cum se prezintă întreaga situație medicală alarmantă.
”Domnule deputat, am citit în presa locală despre gestul dumitale de bravadă adolescentină făcut la ceremonia de înmânare a certificatelor de parlamentari desfășurată astăzi la Prefectura Dolj, când ți-ai scos masca medicală și ai azvârlit-o pe masă. Coincidența face ca tot astăzi – probabil chiar la ora la care dumneata participai la această ceremonie pe care ai încercat să o arunci în penibil cu gestul ridicol pe care l-ai comis – să fiu în Secția de ATI 4 – Covid a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, împlinindu-mi datoria firească pe care o am ca preot de spital, la patul de suferință al bolnavilor, spovedindu-i și dăruindu-le Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, în temeiul libertății religioase pe care o garantează Constituția țării și legislația Uniunii Europene.
În Secția de ATI 4 – Covid, am văzut suferința și chinul bolnavilor infectați cu SARS-CoV-2 (Covid 19) și efortul extraordinar pentru salvarea acestora depus de colegii mei din Spital, cadrele medicale care lucrează în secție”, scrie preotul Seliște.
”Gestul dumitale penibil – care, paradoxal, deși se constituie în aruncarea unei măști medicale, exprimă de fapt, căderea măștii electorale pe care dumneata ai purtat-o când ai cerut voturile românilor – mă determină să te invit, în calitatea de deputat nou dobândită (și despre care încep să cred că nu-ți este potrivită), să vizitezi o secție ATI Covid. Sunt convins că vei afla dumneata o cale legală pentru a organiza o astfel de vizită…”
Marcel Răduț Seliște, preotul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova
”Evident, bravada asta puerilă nu-ți va fi îngăduită…”
În continuarea mesajului pe care i-l transmite deputatului AUR Ringo Dămureanu, preotul Seliște precizează că ”bravada puerilă” demonstrată în timpul respectivului eveniment nu va mai fi îngăduită dacă omul politic se va decide să viziteze secția ATI a Spitalului de Urgență Craiova.
Și, presupune preotul, deputatul AUR nu va refuza să îmbrace costumul de protecție și va fi, astfel, alături de bolnavii infectați cu noul coronavirus, înțelegând – dincolo de propaganda politică și de teoria conspirației – toată această suferință cotidiană a celor bolnavi, dar și munca dificilă a medicilor.
”Evident, bravada asta puerilă nu-ți va fi îngăduită, căci vei fi obligat să porți (cum am făcut și eu, astăzi) echipamentul de protecție, însă cred că dumneata, ca deputat de Dolj, vei face acest mic sacrificiu de a te îmbrăca în echipamentul de protecție, pentru a fi alături de bolnavii infectați cu SARS-CoV-2 (Covid 19), cetățeni pe care-i reprezinți în Parlamentul României.
”Te va ajuta să înțelegi, dincolo de propaganda politică și de teoria conspirației, cât de mare este suferința bolnavilor infectacți cu SARS-CoV-2 (Covid 19) și cât de dificilă este munca personalului medical care luptă pentru a-i salva”
Îl rog pe Dumnezeu să te ferească de infectarea cu SARS-CoV-2 (Covid-19) și să nu fie nevoie vreodată să te vizitez, pentru motive duhovnicești, în salonul din Secția 4 ATI Covid a spitalului unde slujesc Bisericii lui Hristos și semenilor mei. Dumnezeu să te lumineze, domnule deputat!”, încheie Marcel Răduț Seliște, preotul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova.