Mesajul unui medic din Iași, după externarea ultimului pacient COVID-19 din spital: „Ne este teamă să nu sărbătorim prematur”
Managerul Spitalului de Pneumoftiziologie din Iași, unitate suport-COVID de la începutul pandemiei, a anunțat că a externat, marți seară, ultimul pacient bolnav de COVID-19.
Medicul Radu Crișan Dabija spune însă că el și colegii nu se pot bucura, deoarece „se adună nori grei deasupra Europei și ne este frică să nu sărbătorim prematur”.
“A doua oară anul acesta răsuflăm (ironic, nu?) uşuraţi fiindcă am externat (din nou) ultimul bolnav de Covid-19. Plecând pe picioarele sale, am privit din nou, ca într-un morbid deja-vu, cum ne îmbătăm cu gândul că poate “e gata”, “se termină”, am scăpat. Dar se adună nori grei deasupra Europei şi ne este frică să nu sărbătorim prematur“, a scris medicul Radu Crişan Dabija pe Facebook.
Medicul ar vrea să nu mai audă zgomotul compresoarelor din stația de oxigen și nici „salvările urlând toată noaptea”, pe străzile orașului Iași.
”Ce n-aş da să nu mai aud motoarele compresoarelor din staţia de oxigen gemând de extenuare, salvările urlând toată noaptea până şi în liniştea dealurilor mele din Comunitatea Bârnova – Iaşi, plânsetele fiilor şi fiicelor de bolnavi răpuşi de mizeria asta de virus şi disperarea bolnavilor după mai mult oxigen. Ce n-aş da să nu mai aud “Faceţi ceva, vă rog!” Dar, mergem inainte. Cu bune, cu rele, mergem fix înainte, noi, cei de la Spitalul Clinic De Pneumoftiziologie Iaşi (…) Hai, poate am scăpat de virus“, mai scrie medicul Radu Crişan Dabija.
Dabija a transmis și un mesaj de laudă la adresa medicilor care ”au trecut prin atat de multe încercări dar și nedreptăți încât numai statutul lor, de supra-oameni, i-a făcut să poată zâmbi și să mai găsească energia să fie un umar ferm și de incredere pe care se sprijine disperarea și speranța fiecarui bolnav”.
Numărul cazurilor de COVID-19 a scăzut vertiginos în ultimele săptămâni la Iași, marți fiind raportate 23 de cazuri noi de COVID-19.