Meteorologii Accuweather anunță temperaturile pentru sfârșitul lunii februarie 2024. Fenomene meteo anormale în România
Meteorologii de Accuweather au actualizat prognoza pentru finalul lunii februarie. Potrivit specialiștilor, finalul lunii februarie va fi unul total atipic.
Potrivit meteorologilor Accuweather, temperaturile vor fi cu mult peste limitele normale ale acestei perioade, iar cantitatea de precipitații va fi redusă.
Cum va fi vremea luni, 26 februarie
Luni, 26 februarie, vremea se va menţine mult mai caldã decât în mod obişnuit spre sfârşitul lunii februarie, deşi valorile termice din timpul nopţii vor fi în scãdere faţã de intervalul anterior în jumãtatea de est a ţãrii. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare în zonele montane şi submontane, în extremitatea sud-vesticã şi cea de nord-est, dar numai izolat vor fi ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri pe crestele montane, în Banat şi trecãtor în Moldova.
Temperaturile maxime se vor încadra între 10…12 grade pe litoral şi în jurul a 20 de grade în Crişana şi sudul Munteniei; minimele termice vor fi cuprinse între 0 şi 8 grade, mai scãzute în depresiunile Carpaţilor Orientali, spre -3 grade, dar şi mai ridicate în Dealurile de Vest. În cursul nopţii, cu probabilitate mai mare în sudul extrem şi în sud-est, pe alocuri se vor forma nori joşi sau ceaţã.
În București, temperatura maximã va fi de 18…19 grade, iar cea minimã de 1…4 grade. La sfârşitul nopţii, vor fi condiţii pentru formarea de nori joşi şi ceaţã. Temperatura va fi de aproximativ 18 Celsius. Cerul va fi înnorat, iar vântul va sufla slab și moderat.
Prognoza meteo în săptămâna 26.02.2024 – 04.03.2024
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile nord-estice.
Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile sud-vestice, dar şi deficitar în cele nordice, centrale şi estice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Sursa foto: Shutterstock / Accuweather