Meteorologii anunță o nouă RĂCIRE a vremii în România. În ce zone va fi soare în minivacanța de Sfântă Maria

Publicat: 11 08. 2023, 16:10
Prognoza meteo pentru luna august. ANM anunță cum va fi vremea în următoarele 3 săptămâni / Sursa FOTO: wikimedia.org

Directorul Agenției Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a explicat cum va fi vremea în minivacanța de Sfânta Maria dar și ce urmează în perioada următoare din punct de vedere meteorologic.

Directorul ANM e declarat că nopțile și diminețile vor fi extrem de răcoroase în perioada următoare, iar temperaturile se vor menține sub nivelul normal al acestei perioade, potrivit Antena 3 CNN.

Cel mai cald va fi în București, unde temperaturile vor ajunge până la 29 de grade.

”O vreme în general frumoasă, cu nopți și dimineți reci.

Mâine vom mai consemna valori ale temperaturilor minime de numai 6…8 grade în depresiunile din estul Transilvaniei, 18…20 de grade pe litoral și în zona Deltei, în timp ce în restul țării, mai ales în sud, valori apropiate de 19…20 de grade.

La nivelul temperaturilor maxime, dacă mâine vorbim de valori cuprinse între 23 până la 31 de grade, același lucru va fi de interes și pentru debutul săptămânii următoare când vorbim, mai ales luni și marți, de temperaturi ușor în creștere, până la 32°.

Însă, într-adevăr, nopțile și diminețile rămân în continuare ușor mai răcoroase, cel mai mult se va resimți această răcorire în regiunile intracarpatice.

Și la această oră, consemnăm o diferențiere a ceea ce înseamnă valorile de temperaturi mai reci în zonele centrale nordice, cel mult 17…18 grade, în timp ce în regiunile extracarpatice, în extremitatea de vest a țării sau în partea sud, sud-est și est, valori care depășesc 25 de grade în pragul unei zile de vară, cel mai cald fiind în capitală, 29 de grade.

Așadar, o vreme în general frumoasă și călduroasă, dar nopți și dimineți reci”, a explicat Elena Mateescu.