Meteorologii anunță temperaturi de peste 40 de grade Celsius aici. Peste 160.000 de români ar putea fi afectați
Spania este lovită de un val de căldură, după ce mai multe regiuni s-au confruntat cu fenomene meteo extreme și inundații.
Începând de joi, temperaturile au început să crească la nivelul întregii țări, ajungând pentru prima dată la 40 °C în multe regiuni.
Potrivit Agenției de Stat de Meteorologie (Aemet), o culme anticiclonică va fi amplasată peste Spania pe tot parcursul acestui weekend, determinând această creștere vizibilă a termometrelor spaniole. Primele manifestări ale căldurii verii vor ajunge aici și, previzibil, temutele 40 °C vor fi atinse pentru prima dată în 2023 pe peninsulă .
”În zilele următoare, furtunile vor lăsa loc căldurii : este probabil ca sâmbătă să atingă 40°C în valea Guadalquivir”, se explică pe contul de Twitter Aemet.
Sâmbătă, 17 iunie, în Spania se va ajunge la temperaturi de 40 de grade în multe zone, ba chiar în unele cazuri, această valoare ar putea fi chiar depășită.
Sud-vestul peninsular va suferi cel mai mult de pe urma acestei călduri extreme, regiuni din valea Guadalquivir, cum ar fi Córdoba, atingând 40 de grade C sâmbăta viitoare, scrie ziarulromanesc.de.
În același caz, vor exista regiuni din Extremadura, Castilla-La Mancha, regiuni din Marea Mediterană, valea Ebro sau interiorul Andaluziei care ar putea depăși 35ºC .
Fenomenul El Nino a început. Călduri cumplite în vara lui 2023
Fenomenul meteorologic El Nino, asociat de obicei cu creşterea temperaturilor la nivel global, a început oficial şi este de aşteptat să se ”intensifice treptat” în lunile următoare, a anunţat Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică din SUA (NOAA), relatează AFP.
El Nino face ca vânturile care bat spre vest de-a lungul ecuatorului să încetinească, iar apa caldă să fie împinsă spre est, ceea ce creează temperaturi mai calde la suprafață a oceanului. Apariția acestui fenomen ar putea duce la un nou record de temperatură medie în 2023 sau 2024, relatează Reuters.
În luna mai, Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) a avertizat că perioada 2023-2027 va fi aproape sigur cea mai caldă înregistrată vreodată pe Pământ, sub efectul combinat al El Nino şi al încălzirii globale provocate de emisiile de gaze cu efect de seră.