Prima pagină » Actualitate » Metoda inedită a Primăriei Ploiești de informare a locuitorilor cu privire la incidența cazurilor COVID-19

Metoda inedită a Primăriei Ploiești de informare a locuitorilor cu privire la incidența cazurilor COVID-19

Autoritatea locală din Ploiești a recurs la o metodă inedită pentru a-i informa pe cetățeni cu privire la incidența cazurilor de COVID – 19 din localitate prin arborarea unor steaguri colorate, în funcție de scenariul epidemiologic.

„Primăria Municipiului Ploiești va arbora, începând de astăzi, în fața clădirii municipalității ploieștene, un steag ce va indica scenariul corespunzător incidenței COVID-19, la nivelul localității noastre”, a scris instituția într-un anunț postat pe Facebook.

Autoritatea locală spune că a luat această măsură în scopul unei informări „cât mai vizibile și eficiente” cu privire la situația ratei de infectare cu virusul SARS-CoV-2, atât pentru ploieșteni, cât și pentru persoanele aflate în tranzit în oraș.

Steagul care va fi arborat va avea culorile verde, galben, roșu, în funcție de scenariul în care se află municipiul Ploiești.

În aceste zile, municipiul Ploiești se află în scenariul galben, steagul arborat astăzi în fața instituției fiind de această culoare.

Bucureștiul și 5 județe, în scenariul galben

România a înregistrat joi 1.632 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, potrivit datelor publicate de Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Totodată, față de raportarea anterioară, au fost înregistrate și 94 de noi decese asociate COVID-19, potrivit aceleiași surse.

În total, în secțiile ATI din întreaga țară sunt internați în acest moment 1.100 de pacienți cu forme severe de boală.

Recomandarea video

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?