Metoda prin care un turist a încercat să evite plata parcării în Mamaia. Poliția Locală i-a ridicat imediat mașina
Un turist venit în vacanță în stațiunea Mamaia și-a demontat plăcuțele de înmatriculare, pentru a evita plata parcării, mai ales că și costurile pentru acest serviciu sunt foarte mari în acest sezon estival.
E adevărat că o zi de parcare la Mamaia costă aproape cât o noapte de cazare, dar metoda aleasă de bărbat nu a funcționat pentru că polițiștii locali tot l-au identificat, în baza lor de date, și l-au sancționat cu 500 de lei pentru încălcarea prevederilor HCLM 123/2021.
Mai mult, agenții Direcției Generale Poliția Locală (DGPL) i-au ridicat și autoturismul, astfel că șoferul a fost nevoit să plătească și mai mult: tarif ridicare mașini – 450 de lei, tarif transport mașini – 120 de lei, tarif depozitare mașini/zi – 60 de lei.
„Pentru ca astfel de incidente să nu strice vacanța nimănui, vă rugăm să efectuați plata parcării! Taxarea prin SMS se face la numărul 7475. Dacă alegeți să plătiți prin card bancar, aveți posibilitatea plății pentru 6, 12 sau 24 de ore”, au transmis reprezentanții DGPL Constanța, citați de ctnews.ro.
FOTO – DGPL Constanța
CITEȘTE ȘI:
- Cât costă o zi de parcare la Mamaia. Aproape cât o noapte de cazare
- Cât a ajuns să coste un litru de benzină în Mamaia. Cât trebuie să plătească turiștii pentru un litru
- Polițiștii plătesc 11 euro pe noapte la hotelul de 3 stele din Mamaia al Ministerului de Interne. Durata unui sejur este de maximum șase zile
- Ce spun autoritățile despre problemele cu plaja de la Mamaia: Noi am construit pentru viitor, nu pentru prezent