Metrorex, după zvonurile privind o grevă și în subteran: „Circulația trenurilor se va desfășura conform graficului”
Reprezentanții Metrorex au precizat că trenurile vor circula conform graficului. Reacția, în contextul zvonurilor privind o grevă și la metrou.
„Ca urmare a informațiilor apărute în presă conform cărora există suspiciunea ca circulația la metrou să fie perturbată în perioada următoare, Metrorex asigură publicul călător de întreaga sa disponibilitate, circulația trenurilor de metrou se va desfășura conform graficului existent”, au transmis, duminică, reprezentanții Metrorex.
În spațul public, îndeosebi pe rețele sociale, pe grupuri ale angajaților STB, au apărut duminică zvonuri legate de o eventuală grevă și la metrou.
Vasile Petrariu, liderul principalului sindicat din STB, a comentat, duminică, zvonurile potrivit cărora ar fi posibilă o grevă generală și la metrou.
„E posibil, pentru că există acest spirit de solidaritate. Ar fi foarte bine”, a declarat Vasile Petrariu, duminică, după ce a fost întrebat cum comentează zvonurile potrivit cărora s-ar putea organiza o grevă și la metrou.
La rândul său, directorul STB Adrian Criț a declarat că „Petrariu amenință și cu greva la Metrorex, iar autoritățile ar trebui să intervină”.
A patra zi de grevă la STB
Transportul public din București este în continuare deficitar, duminică, în a patra zi de protest spontan. Potrivit STB, 25% din parcul auto s-ar afla duminică dimineață pe traseu.
Conducerea Societăţii de Transport Bucureşti solicită în continuare angajaţilor să-şi reia activitatea şi anunţă că 25% din parcul auto se află în trafic, respectiv 82 de tramvaie din 181, 65 de troleibuze din 86 şi 15 autobuze din 460.
Pe de altă parte, la Autobaza Titan s-au strâns duminică dimineață sute de angajați care strigă „primare, nu uita, a venit și vremea ta”.