Mici gratis la Obor, pentru cei care se vaccinează în Piață. Anunțul primarului

Publicat: 08 06. 2021, 13:33
Actualizat: 08 06. 2021, 13:42
Foto caracter ilustrativ / Mediafax

Primarul sectorului 2 al Capitalei, Radu Mihaiu, a anunțat, marți, pe Facebook, că cei care se vor vaccina la Piața Obor vor primi o porție gratis de mici cu muștar.

„Așa cum s-au legat lucrurile, celebrul nostru târg plin de istorie, Oborul, va fi o nouă atracție: vaccin cu mici cu muștar. E pe bune, nu-i o glumă. De ceva timp, cei 2 viceprimari au pornit demersurile pentru a deschide un centru de vaccinare în această locație, ce este probabil „cea mai vizitată” de bucureșteni. Scopul dorit: să oferim acces ușor la imunizare tuturor categoriilor sociale”, a anunțat primarul Radu Mihaiu.

Edilul mai spune că această campanii este susținută de patronii gheretelor de mici din Piața Obor.

„Spre surpriza tuturor, antreprenorii deținători ai rețetei celebrilor „mici de la Obor” vor să susțină campania de vaccinare: pentru fiecare vaccinat, o porție gratis de mici cu de toate și o apă răcoritoare”, scrie Radu Mihaiu.

 

„Vineri, deschidem „Caravana de la Obor” – un nou centru de vaccinare mobil”

Potrivit edilului, vineri se deschide un centru de vaccinare la Obor.

„Vineri, deschidem „Caravana de la Obor” – un nou centru de vaccinare mobil, unde oamenii se pot vaccina rapid și fără programare. Avem Pfizer și Johnson & Johnson, serul într-o singura doza.

Programul centrului: Vineri și Sâmbătă (11 si 12 iunie): 8-20. Duminică: 8-18.

Hai să avem sănătate…și poftă bună”, a mai scris edilul.

Aproape 5 milioane de români s-au vaccinat

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat luni, 7 iunie, că un număr de 49.405 persoane au fost vaccinate în România, în 24 de ore.

 În total, 4.457.688 de români au fost vaccinați de la începutul campaniei, din care 3.997.752 cu schema completă, potrivit raportării de luni.