Mick Jagger a încălcat regulile carantinei pentru a participa la meciul Angliei cu Danemarca. Ce amendă riscă solistul The Rolling Stones
Mick Jagger, solistul trupei The Rolling Stones, a încălcat regulile carantinei pentru a participa, miercuri seară, pe Wembley, la meciul Angliei în semifinala Euro 2020 şi ar putea fi amendat cu 10.000 de lire sterline. Jagger, susţinător înfocat al echipei Arsenal, a fost fotografiat purtând mască atunci când a ajuns la loja VIP de pe Wembley şi mai mulţi fani l-au oprit pentru autografe.
Jagger, în vârstă de 77 de ani, a venit din Franţa marţi. Conform legii, el trebuia să rămână în carantină 10 zile, deoarece Franţa se află pe lista teritoriilor cu risc ridicat a Marii Britanii, potrivit dailymail.co.uk.
La mai puţin de 24 de ore, el s-a alăturat, pe Wembley, celor 60.000 de microbişti. Pentru că a încălcat regulile Covid, el ar putea fi amendat cu 10.000 de lire sterline.
O sursă apropiată muzicianului a declarat pentru MailOnline că Jagger a plănuit de mai multe săptămâni să ajungă la Londra, pentru a finaliza albumul The Rolling Stones la care lucrează de ceva vreme şi nu a putut rata ocazia de a urmări cel mai important meci al naţionalei din ultimii ani.
„Mick este un mare microbist şi voia să fie pe Wembley”, a spus sursa. „A fost testat pentru Covid înainte de zbor şi la sosire, plus după meci, aşa că a considerat că a fost grijuliu în acest sens”.
Jagger deţine proprietăţi în Londra, New York, Mustique şi pe Valea Loarei, unde locuieşte mare parte din an. El este, de aproximativ 30 de ani, proprietarul castelului La Fourchette din satul Poce-sur-Cisse, pe care l-a cumpărat cu 2,2 milioane de lire sterline. Îl împarte acum cu iubita lui, balerina Melanie Hamrick, în vârstă de 34 de ani, şi cu fiul lor în vârstă de 4 ani, Deveraux.
În prezent, The Rolling Stones finalizează la Londra un album ce este programat să fie lansat anul acesta.
Jagger lucrează în Marea Britanie cu chitaristul Ronnie Wood (în vârstă de 74 de ani) şi bateristul Charlie Watts (în vârstă de 80 de ani), în timp de Keith Richards (în vârstă de 77 de ani) îşi aduce contribuţia din Statele Unite.
Ei plănuiesc să lanseze şi un album cu piese nepublicate din perioada „Tattoo You” (1981).
Trupa, care în 2022 va împlini 60 de ani de activitate, urmează să reprogrameze turneul american pe care a fost nevoită să îl anuleze din cauza pandemiei.