Microsoft investește 3,2 miliarde de euro în INTELIGENȚĂ artificială în Germania
Gigantul IT american Microsoft a anunțat joi că va investi 3,2 miliarde de euro în Germania până în 2025, în principal în inteligența artificială și în tehnologia cloud (remote computing), transmite AFP. Obiectivul este de a „dubla capacitatea noastră de inteligență artificială și de infrastructură de centre de date” în această țară, a explicat vicepreședintele consiliului său de administrație, Brad Smith, într-o conferință de presă la Berlin.
Inteligența artificială ar putea înlocui echivalentul a 300 de milioane de locuri de muncă cu normă întreagă la nivel mondial în următorii ani, potrivit estimărilor băncii de investiții Goldman Sachs.
Beneficiile și problemele pe care le aduce IA
Cofondatorul Microsoft Bill Gates declara de curând că IA ar putea oferi mai mult timp liber oamenilor.
„Nu cred că impactul inteligenței artificiale va fi la fel de dramatic ca cel al revoluție industrială, dar cu siguranță va fi la fel de mare ca și apariția PC-ului. Programele de procesare a textului nu au eliminat munca de birou, ci au schimbat-o pentru totdeauna. Angajatorii și muncitorii au trebuit să se adapteze și au făcut-o”, a spus Gates la acea vreme.
Dacă ajungem la o societate în care trebuie să lucrezi doar trei zile pe săptămână, probabil că este bine, a spus Gates.
Concret, AI ar putea înlocui un sfert din sarcinile de lucru în SUA şi Europa, dar ar putea însemna şi noi locuri de muncă şi un boom al productivităţii. În cele din urmă, valoarea totală anuală a bunurilor şi serviciilor produse la nivel mondial ar putea creşte cu 7%.
Citiți și: Bill Gates susține că inteligența artificială va scurta săptămâna de lucru la trei zile