Mihaela Bilic EXPLICĂ de ce copilul trebuie culcat la 22:00 și clarifică misterul orelor de somn necesare zilnic. Cât trebuie să dormim, de fapt
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a explicat, la Pro TV, care sunt beneficiile pe care un somn odihnitor le poate aduce organismului, dar și care sunt efectele dăunătoare ale lipsei acestuia. Astfel, somnul de calitate, împreună cu o alimentație corectă și cu o activitate fizică constantă contribuie la sănătatea organismului nostru și ne influențează viața într-un mod miraculos.
Potrivit acesteia, somnul este singurul element care poate hrăni celula nervoasă, iar lipsa acestuia ne afectează organismul mai mult decât ar face-o lipsa hranei. Un somn de 8-9 ore poate fi numit ușor un somn de calitate și este un factor extrem de important pentru imunitatea noastră, scrie Cancan.
„Un somn de calitate, profund, de 8-9 ore este miraculos pentru organism și pentru imunitate. Somnul este singurul element care hrănește celula nervoasă. Dacă ne privăm neuronii de somn înnebunim și murim, așa cum nu se întâmplă dacă suntem înfometați. Fără mâncare putem trăi, fără somn nu”, a declarat dr. nutriționist Mihaela Bilic, în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță.
Ce se întâmplă cu organismul nostru, când dormim
În intervalul de 8-9 ore pe care le dormim, au loc regenerarea și pregătirea organismului pentru următoarea zi. Pentru copii, somnul înainte de ora 00:00 este esențial, întrucât hormonul de creștere se secretă în această perioadă.
„În somn neuronii se reechilibrează, se măresc, iar noi creștem în somn. De asta, copilul trebuie să îl culci la 22:00, să prindă somnul dinainte de miezul nopții, atunci când se secretă hormonul de creștere. Un alt aspect important este acela că organismul face curățenie în perioada somnului. Prin urmare, ficatul și tot metabolismul nostru scapă de celule moarte, bolnave, aceasta fiind perioada în care el se poate regenera și pregăti pentru a doua zi.”, a mai adăugat dr. nutriționist Mihaela Bilic.