Mihai Fifor: ”Impozitarea pensiilor speciale și a salariilor nesimțite nu mai trebuie amânată!”
Deputatul social-democrat Mihai Fifor, președintele PSD Arad, susține că impozitarea pensiilor speciale și a salariilor ”nesimțite” nu mai trebuie amânată, cu atât mai mult cu cât pensiile care nu au la bază contributivitatea însumează aproximativ 12 miliarde de lei pe an.
Mihai Fifor consideră că aceasta este o sumă ”consistentă”, spre deosebire de cele susținute de ”unii liberali”.
Mai mult, social-democratul mai scrie că este ”profund inechitabil” ca toți ce care beneficiază de astfel de pensii speciale să nu dea dovadă de solidaritate cu restul societății într-un context economic dificil.
”Impozitarea pensiilor speciale și a salariilor nesimțite nu mai trebuie amânată! În acest moment, este o inechitate evidentă, atât în privința pensiilor speciale, cât și a salariilor bugetarilor de lux. În termeni financiari, pensiile care nu au la bază contributivitatea însumează aproximativ 12 miliarde de lei pe an, adică exact valoarea veniturilor suplimentare care vor fi aduse la buget prin „Codul lui Ciucă”!
Discutam de o sumă consistentă, contrar celor spuse de unii liberali. Dincolo de sumă, însă, este profund inechitabil ca, în acest context economic dificil, beneficiarii acestor pensii speciale să nu fie solidari cu restul societății”, scrie Mihai Fifor pe pagina sa de socializare.
”PSD susține deci supraimpozitarea pensiilor speciale, cu excepția celor ale magistraților, care reprezintă sub 1% din valoarea totală a pensiilor care nu au la bază principiul contributivității”
Mihai Fifor
”Intenția USR este de fapt de a-i proteja pe cei cu pensii speciale”
Deputatul PSD Mihai Fifor acuză USR, pe de altă parte, că nu dorește decât să îi protejeze pe cei care beneficiază de pensii speciale, din moment ce aduce din nou în discuție soluția desființării acestor pensii speciale, cu toate că a fost declarată deja neconstituțională.
”De ce soluția viabilă este cea a supraimpozitării? Soluția desființării, propusă populist de USR, a fost deja declarată neconstituțională. A veni din nou cu această propunere neviabilă arată că intenția USR este de fapt de a-i proteja pe cei cu pensii speciale”, încheie Mihai Fifor, președintele PSD Arad.
”Este adevărat că PSD a mai avut o astfel de inițiativă cu supraimpozitarea, iar în final legea a fost neconstituțională. Dar CCR a explicat atunci că singurele pensii care nu pot fi modificate sunt cele ale magistraților – restul pot fi supraimpozitate”
Mihai Fifor
Citește și:
- Alexei Navalnîi, după ce apelurile telefonice i-au fost restricționate: ”Ce oameni hilar de vicleni sunt la Kremlin, își imaginează că sunt regii înșelăciunii”
- Eugen Tomac, în Parlamentul European: ”Națiunea română va fi din nou întreagă! Că-i place sau nu lui Putin!”
- Gabriela Firea, despre Ordinul comun al Ministerului Familiei și Ministerului Sănătății: ”Certificatul de încadrare în grad de handicap grav, valabil până când copilul împlinește 18 ani”
- Zarurile măsluite ale lui Putin
- Alexei Navalnîi, despre ”activitățile educaționale” din IK-6 Melekhovo: ”După muncă, stai câteva ore pe o bancă de lemn, sub portretul lui Putin”