Mihai Lupu, președintele CJ Constanța, acuzat că ar fi luat mită plante ornamentale și aspersoare. Ce-i mai impută DNA demnitarului
Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța (PNL), este cercetat de DNA, pentru corupție. Lupu este acuzat că ar fi primit mită de la un om de afaceri pentru a-l ajuta să câștige mai multe licitații, furnizându-i informații care nu erau publice. El face parte dintr-un lot mai mare de acuzați, alături de Emil Chelariu, director general al Direcției Generale Administrarea Domeniului Public și Privat, Adrian Petrică Constantin, funcționar public în Primăria Năvodari și Adrian Roșu, funcționar public în Primăria Mangalia.
Președintele CJ Constanța a fost deja audiat la sediul DNA Constanța, iar la ieșirea din sediul instituției a postat fulger pe Facebook: “Nimeni nu este mai presus de lege. Nu voi tolera nicio formă de abuz, de favorizare, aranjament sau atribuire incorectă a contractelor”.
Procurorii DNA îl acuză pe Lupu că a ajutat contra cost un om de afaceri să câștige mai multe licitații publice oferindu-i pe tavă informații privind caietele de sarcini.
„Lotul” Lupu și acuzațiile DNA
- Emil Chelariu, director general al Direcției Generale Administrarea Domeniului Public și Privat – Autoritatea Județeană de Transport – pentru folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și luare de mită;
- Adrian Petrică Constantin, funcționar public în Primăria Năvodari – pentru infracțiunile de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informați;
- Adrian Roșu, funcționar public în Primăria Mangalia, județul Constanța – pentru infracțiunile de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și luare de mită.
Lupu ar fi pretins și primit plante ornamentale și aspersoare
„În perioada martie – aprilie 2023, Chelariu Ermil, Constantin Petrică Adrian și Roșu Adrian, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi permis unui om de afaceri accesul la informații nedestinate publicității (ofertele depuse de alte societăți comerciale, etc.), care i-ar fi permis acestuia să câștige mai multe licitații (ce priveau amenajarea și întreținerea spațiilor verzi) organizate de instituțiile publice pe care le reprezentau funcționarii menționați anterior.
Pentru «ajutorul» acordat, Lupu Mihai, Chelariu Ermil și Roșu Adrian ar fi primit de la omul de afaceri mai multe foloase necuvenite, necuantificate până în prezent, constând în furnizarea de plante decorative și ornamentale precum și lucrări de amenajare și irigare a grădinilor”, susțin reprezentanții DNA.
Mihai Lupu (PNL) a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) la scrutinul din 27 septembrie 2020. Principalul său contracandidat a fost Felix Stroe, preşedintele filialei judeţene a PSD.
De pe treptele DNA, direct pe Facebook
Percheziții la Consiliul Județean Constanța
Acum o săptămână, pe 7 iunie a.c., procurorii DNA au efectuat o percheziție la Consiliul Județean Constanța. Acțiunea a vizat Direcția Generală Administrarea Domeniului Public și Privat – Autoritatea Județeană de Transport, condusă de Ermil Chelariu, care a oferit anchetatorilor toate detaliile necesare.
„Înțelegem importanța investigațiilor și a controlului judiciar în asigurarea transparenței și corectitudinii în instituțiile statului. Susținem DNA să desfășoare cercetările cu integritate și obiectivitate, în conformitate cu legea, și să prezinte public rezultatele relevante, pentru a se putea trage concluzii informate”, a transmis la acel moment președintele CJ Constanța.