Mihai Mălaimare povestește despre ȘOCUL din studenție la podcastul ALTCEVA: „Îmi căzuse părul! Aveam plete până pe umăr”

Maestrul Mihai Mălaimare este invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA de sâmbătă, 3 iunie. Îndrăgitul actor a povestit cum a avut șansa de a se întâlni cu cei mai mari oameni de teatru ai secolului 20, dar și despre temerile sale din studenție „că nu voi fi niciodată cel mai mare actor român”.

Un șoc atât de mare, crede Mălaimare, că astfel se explică de ce i-a căzut părul care pe atunci cădea în plete, până la umăr.

În „lumea dincolo de măști”, lumea unui actor care „a ridicat cel puțin o statuie teatrului românesc”, cum spune gazda podcastului, Adrian Artene, Mihai Mălaimare își destăinuie temerile și nesiguranțele care nu se văd pe scenă, dar care, din spatele cortinei, au avut rolul lor în desăvârșirea artei actoricești a maestrului.

„Întâlnirea mea cu Horia Popescu a fost genială. L-a anunțat secretara că am venit, am venit cu repartiția în mână și el, într-un târziu și-a ridicat ochelarii, care erau ca un fund de sifon, s-a uitat la mine, astea cu cu un dispreț care era, creștea pe măsură ce mă privea și zicea ni, mă nouă ne-ar trebui aicea unu frumos ca Persic, nu așa… C-am avut șansa să mă întâlnesc cu cei mai mari oameni de teatru ai secolului 20. Și nu așa să stau de vorbă cum stau cu tine. Am băut o sticlă de vin cu Baroux la cârciumă, m-am întâlnit de două ori, Întâlniri fabuloase cu Marcel Marso. Am făcut școală cu Lecoq . Eram robul, ca să zic așa, al cortinei invizibile de lumină, care separă scena de de sală”, spune Mălaimare.

„Clovnul are în spate o nostalgie și o tristețe incomensurabile”

„Cu toate că vorbeați despre pasa tristă a actorului, în general de bine, ca să zic așa, să spui că clovnul are în spate o nostalgie și o tristețe incomensurabile, e însă o realitate. Artistul, artistul de astăzi, mă refer la cel care are vârsta mea, are toate motivele să fie să fie foarte trist. Artistul tânăr care care cum să spun, cochetează cu cu orgoliul gloriei ieftine și rapide, va fi mult, mult mai trist când va ajunge la vârsta mea. Am făcut această meserie pentru că probabil am fost născut pentru asta – așa am declarat de multe ori – că aș fi putut fi, și probabil că o fericeam pe mama,  un foarte bun chirurg. Sunt convins de asta. Am o anume tărie de caracter.

În fața rănilor și a dezastrelor pot pune mâna și pot îndrepta. Aș fi putut fi un foarte bun portar de fotbal. Aș fi putut fi un senzațional, mărturisesc, jucător de tenis de câmp, dacă aș fi avut inteligența ca atunci când m-am întâlnit cu racheta să o fac prin intermediul unui antrenor. Aș fi putut, dar aicea e în totalitate vina mea să fiu un violonist celebru. Am făcut școala de muzică pentru că am vrut eu, pentru că am am iubit vioara, dar din nefericire, la vremea aia nu a fost cineva lângă mine care să îmi deschidă ochii. Am iubit mai mult mingea. Aș fi putut fi un profesor de istorie foarte bun”, mărturisește actorul.

El crede că, dacă ar fi urmat o carieră de profesor de istorie, „m-ar fi dat afară destul de repede”, pentru că „eu afirm sus și tare că istoria, așa cum cum se predă în România, este falsă”.

„O istorie mincinoasă este. Eu aș fi vorbit cu siguranță despre Pelaj. Aș fi vorbit cu siguranță despre existența pe acest pământ binecuvântat de alminteri numit de Grădina Maicii Domnului a unui popor, a unei populații care a expandat în întreaga Europă și în întreaga lume. Nu pot și mă mă uit prin prin librării și mă cutremur când când văd istorici care care au nesimțirea de a vorbi despre despre faptul că am fi venit de undeva. Nu, domnule, ne-am născut aici, acest pământ ne-a născut aici”, povestește Mălaimare.

„Eram schimbat la față pentru că am realizat că nu voi fi niciodată cel mai mare actor român”

Actorul povestește un episod din facultate, când l-a „lovit” brusc temerea că nu va fi niciodată „cel mai mare actor român”.

„O mică paranteză. Eram în anul doi de facultate și stăteam la cămin, un cămin vizavi de de hotelul Nord și m-am dus, am făcut duș, și când m-am întors, colegul meu m-a întrebat ce-i cu tine. Eram schimbat la față pentru că am realizat, în timp ce făceam duș, că nu voi fi niciodată cel mai mare actor român. Brusc am avut această revelație fermă, precisă, fără nicio umbră de îndoială. Probabil că pe fața mea se citea această această dezbatere cu mine însumi și cu destinul.

Dar în același timp îmi căzuse părul. Aveam plete până pe umăr, eram, eram așa, un eminescian, cum ar veni. Probabil că a fost un șoc, cine știe. Așadar gratularea cu „marele actor” da, poate că marele cel mai mare, însă nu mi-am dorit eu și n-a fost cazul. Spuneam că în clipa în care părinții mei au aflat – că totuși a trebuit să le spun – ce am, că mă fac actor, au aproape că au căzut în depresie. Nici nu înțelegeau ce presupune această meserie. Nu înțelegeau decât un singur lucru că voi pica și că o să-i fac de râs în oraș, unde nu erau chiar fitecine. Erau niște oameni, niște oameni care munciseră pentru locul lor, care trudiseră.

Erau și i-am asigurat că nu se va întâmpla asta, pentru că voi lua sigur la istorie, nu se pune problema. Atuncea am învățat pentru istorie. În ultimul an, până la 4:00 în fiecare seară eram tobă de istorie. Istoria asta, așa falsă cum era ea, mă rog, o știam p-asta falsă. Încercam să mai răscolesc din ce putea să-mi arate Iorga, atâta cât cât a putut să arate el și eram. Am fost cumplit de obosit. Probabil că a trebuit să intru la teatru ca să fiu salvat, pentru că dacă intram la istorie o luam pe câmpii”, mai povestește actorul.

Mihai Mălaimare s-a născut pe 27 august 1950 în Botoșani, unde a urmat şcoala primară şi liceul. În 1969 a fost admis la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale Bucureşti (secţia actorie), pe care l-a terminat în 1973, ca şef de promoţie.

După absolvire alege Teatrul Naţional Bucureşti, unde a jucat, între anii 1973-1990, în piese precum: ”Richard al III-lea” sau ”A XII-a noapte” de Shakespeare, ”Cyrano de Bergerac” de E. Rostand ori ”Fata din Andros” de Terențiu. Tot la Teatrul Naţional Bucureşti avea să semneze regia spectacolului ”Mantaua” de Gogol, precum şi scenariul şi regia spectacolelor ”Clovnii” şi ”Actorul”.

Cunoscutul actor este, de altfel, doctor în Istoria teatrului. În 1981 a beneficiat de o bursă de studii la Şcoala de teatru ”Jacques Lecoq” din Paris, pentru ca, ulterior, să fie profesor la IATC, secţia actorie, între anii 1984-1989. Mihai Mălaimare a predat, de asemenea, în străinătate, la Şcoala de Teatru Pygmalion din Viena (pantomimă) şi la Gallaudet University (Washington, SUA), în calitate de profesor invitat (arta şi cultura românească).

Se remarcă, în paralel, prin rolurile interpretate în piese de teatru la radio şi televiziune, precum şi în numeroase filme. Dintre filme amintim rolurile din ”Veronica”, ”Explozia”, ”Filip cel bun”, ”Nea Mărin miliardar”, ”Ora zero”, ”Grăbeşte-te încet” sau ”Secretul lui Nemesis”.

În mai 1990, Mihai Mălaimare a înfiinţat Teatrul Masca, singurul teatru de gest, pantomimă şi expresie culturală din România. Maestrul este tatăl directorului de imagine Mihai Mălaimare Jr.

Urmărește podcastul integral cu Mihai Mălaimare doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.