Mihai Tudose: Este timpul ca un program de guvernare să fie pe termen lung, să avem garanţia că îl ducem la bun sfârşit. Avem nevoie de domnul CIOLACU

Publicat: 29 10. 2024, 14:04
Actualizat: 29 10. 2024, 14:17

This browser does not support the video element.

Președintele Consiliului Național al PSD, fostul premier Mihai Tudose, a declarat marți, în cadrul lansării programului de guvernare al PSD, că este momentul ca România să aibă un program de guvernare stabil, care să poată fi finalizat fără întreruperi haotice. Tudose a subliniat necesitatea unui președinte care să garanteze implementarea acestui plan, referindu-se la Marcel Ciolacu drept liderul capabil să susțină o astfel de viziune.

Este timpul ca un program de guvernare să fie pe termen lung, să avem garanţia că îl ducem la bun sfârşit, că nu se mai întrerupe haotic şi îndreptăm România acolo unde îi este locul, între primele economii din UE, a arătat Mihai Tudose.

El a evidențiat necesitatea unui președinte care să susțină și să garanteze implementarea acestui plan, referindu-se la Marcel Ciolacu, candidatul PSD la președinție.

Avem nevoie de rezultat bun la alegeri, avem nevoie, pentru acest lucru, de un parlament puternic, de un guvern puternic și, mai presus de toate, avem nevoie de un președinte care să fie garantul îndeplinirii acestui program. Avem nevoie de domnul Ciolacu.

Suntem convinși și, cu asta, închei. Aceasta este calea sigură pentru România. Așa să ne ajute Dumnezeu, a adăugat el.

CITEȘTE ȘI:

PSD lansează PROGRAMUL DE GUVERNARE. Marcel Ciolacu: Uitați de terenurile de GOLF, mai ales cele cu trei găuri

Mihai Tudose, despre ABILITĂȚILE lui Marcel Ciolacu: „Este un foarte bun manager, ascultă și ține cont de părerile celorlalți”