Mii de călători care merg pe litoral sau vin de la Constanța la București au fost blocați în trenuri, din cauza unui incendiu de vegetație

Publicat: 07 07. 2024, 12:01

Circulația feroviară pe Magistrala București – Constanța a fost oprită mai multe ore, duminică, din cauza unui incendiu de vegetație care a afectat vizibilitatea din zona stației Dragoș Vodă până la Ciulnița. Zece trenuri de călători au fost oprite temporar în gările de pe traseu, până când pompierii au stins incendiul.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență au interzis, duminică dimineață, circulația trenurilor pe ambele fire între Dragoș Vodă și Ciulnița și au solicitat scoaterea de sub tensiune a liniei de contact, pentru intervențiile de lichidarea a incendiului, a anunțat purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, Oana Brânzan.

Zece trenuri de călători au fost oprite și au stat în gările de pe traseu până la finalizarea intervențiilor echipajelor ISU, respectiv: IR 1580, IR 1582, IR 1981, IR 10181, IR 1994, IR 11681, IR 11504, IC538, IR 11084 și IR 11081.

Pompierii au reușit să stingă incendiul și circulația feroviară a celor zece trenuri a fost reluată în jurul orei 11:20, pe distanța Dragoș Vodă – Ciulnița.

”O dată cu finalizarea intervențiilor ISU pentru lichidarea incendiului de vegetație și din zona stației Dragoș Vodă și redeschiderea ambelor fire pe distanța Dragoș Vodă – Ciulnița, toate trenurile, care au staționat temporar în gările de pe traseu, sunt reînscrise treptat în circulație”, a precizat purtătorul de cuvânt al Companiei CFR SA.

Un incident similar a avut loc în 24 iunie, când circulația a fost oprită pe ambele căi pe Autostrada A2, la kilometrul 34, din cauza unui incendiu puternic de vegetație care a produs mult fum.

Incendiul la vegetație s-a extins până în zona de siguranță a căii ferate de pe ruta Brănești – Fundulea – Sărulești, 11 trenuri de călători fiind atunci oprite temporar, până la finalizarea intervențiilor desfășurate de ISU. Trenurile au acumulat în total 1.400 de minute de întârziere.


CITEȘTE ȘI:

Calvarul româncei care s-a îmbolnăvit după VACCINUL anti-COVID și se luptă cu Pfizer-BioNTech. ”Seara îmi dezumflau capul, dimineața se umfla iar”

Șeful Poliției Autostrăzi și-a DENUNȚAT subalternii pentru prejudicierea bugetului de stat. Polițiștii sunt acuzați că au dat prea multe avertismente

Românul închis 20 de ani în Chile și adus în țară să execute încă 5 ani este grav bolnav. ”George este șchiop, are dureri mari, trebuie operat”