Miliardarul Mohammad Murad și fiicele sale, vizați într-un dosar penal pentru posibile decontări de servicii medicale FICTIVE. CASMB a făcut plângerea
Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB) a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, după ce a descoperit numeroase nereguli în urma unui control efectuat în luna martie la furnizorul de servicii medicale Victoria Medical Center SRL, cu puncte de lucru pe Strada Dr. Iacob Felix și Bulevardul Regina Elisabeta din București.
Astfel, echipa de la Direcția de Control a CASMB a descoperit în documentele Victoria Medical Center decontări pentru numeroase servicii medicale fictive, inclusiv prin folosirea cardurilor de sănătate ale unor pacienți decedați, potrivit documentelor obținute de stiripesurse.ro. Au fost folosiți în acest scop bătrâni cazați în căminul Karumba, cărora le erau reținute cardurile de sănătate fără știrea aparținătorilor.
Potrivit sesizării ajunse la Parchetul Judecătoriei Sector 1, tot la Victoria Medical Center SRL au fost descoperite consultații și servicii medicale în „număr impresionant” pentru cetățeni români și cetățeni străini angajați la firmele omului de afaceri Mohammad Murad din județul Constanța.
Consultații medicale pentru morți, decontate din bani publici
„Data decesului pacientului R.M., respectiv 17.08.2022, înregistrată în programul informativ PIAS-SIJI-modulul Gestiune asigurați, este confirmată de Certificatul de deces nr. …/18.06/2022, pus la dispoziția echipei de control de către fiica acestuia. Deși Data de 17.06.2022 este data certă a decesului pacientului R.M., furnizorul a raportat consultații și servicii medicale la următoarele date: 23.06.2022, 24.06.2022, 27.06.2022 și 29.06.2022, pe care le-a validat cu cardul de sănătate al pacientului menționat”, se arată în documentul transmis procurorilor.
În aceeași situație ar fi opt pacienți care ar fi „beneficiat” de consultații și servicii medicale după data decesului.
„Dr. A.C.A. – medic specialist ortopedie și traumatologie nu a făcut consemnări în registrul de consultații aferente celor 8 pacienți prezentați la pct. 2 din constatări și, de asemenea, în proporție de 90%, nici semnătura nu îi aparține. Totodată, nr. A. a mai precizat că există situații în care în registrul de consultații se fac consemnări de către personalul de la recepție”, mai arată raportul Casei de Asigurări.
Ce spune administratorul căminului de bătrâni Karumba
Potrivit sesizării transmise către procurori, administratorul căminului de bătrâni Karumba a precizat că pacienţii asigurați, cazaţi în căminul respectiv, beneficiază de consultații şi servicii medicale acordate de furnizorul de astfel de servicii Victoria Medical Center, iar cardurile de sănătate se predau aparţinătorilor în cazul decesului pacienţilor.
„Luând în considerare precizările dnei. R. G. conform cărora cardul de asigurări sociale de sănătate al tatălui său s-a aflat la administratorii căminului şi, ţinând cont de faptul că acest document a fost utilizat de către furnizorul de servicii medicale pentru validarea consultaţiilor şi servicilor medicale, există suspiciunea rezonabilă cu privire la faptul că această situaţie nu este singulară, fiind valabilă şin cazul celorlalţi pacienţi instituţionalizaţi în căminul de bătrâni Karumba”, se arată în documentul citat.
„Număr impresionant” de consultații decontate pentru angajații lui Murad
Astfel, se precizează în document, au fost identificate „un număr impresionant de consultații și servicii medicale raportate în perioada verificată pe diverse coduri de parafă ale medicilor specialiști declarați în structura de personal a Victoria Medical Center SRL:
- pentru persoane asigurate care au/au avut calitatea de persoane fizice ce realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor în cadrul societăţilor comerciale SZP INVEST SRL şi PHOENICIA EXPRESS SRL;
- pentru pacienţi străini, care nu deţin/nu au deţinut card de asigurări sociale de sănătate la data raportării serviciilor medicale, înscrişi în lista de capitaţie a dlui. dr. Jbawi Safir (declarat în structura de personal de către furnizorul de servicii medicale SC PROFESSIONAL IMAGING CENTER SRL) şi care au domiciliul în localităţi din Jud. Constanţa: Olimp, Năvodari (conform rapoartelor generate de PlAS-SIUI – Modulul Gestiune asiguraţi) şi calitatea de angajat în cadrul societăţilor comerciale SC UNITED BUSINESS SOIUTIONS SRL, SABIN TOUR SRL, SZP INVES SRL.
Este de precizat faptul că societăţile menţionate au elemente comune – respectiv dl. Mohammad Murad (CNP şi copiii acestuia: Murad Therese Mirna (CNP …, şi Murad Laial (CNP…). care au calitate de asociaţi sau administratori”, se precizează în sesizarea către procurori.
Societatea SZP Invest SRL din București era deținută, până în 2021, de una din firmele lui Mohammad Murad, Triumph Construct SA și de fratele acestuia, Morad Ep Hassan Haidar Batoul, care locuiește în Constanța. Însă acum doi ani, cel din urmă a renunțat la acțiunile sale, cedându-le nepoatei sale, respectiv fiicei lui Mohammad Murad, Mirna Therese Murda. În urma modificărilor, aceasta din urmă a obținut 80 % din acțiuni, potrivit replicaonline.ro.
De asemenea, Mirna Therese Murda este acționar la societatea în baza căreia funcționează restaurantul Mandaolun, dar și Phoenicia Business Center, ambele locații din București.
Mohammad Murad a studiat medicina în România pe vremea lui Ceaușescu
Mohammad Murad a venit în România în 1982 din Liban ca să studieze medicina şi a ajuns după 30 de ani să fie unul dintre cei mai mari hotelieri din ţară. Imediat după Revoluție, moment în care era medic la spitalul Colentina, Murad s-a apucat să facă mici afaceri și a ajuns, după 30 de ani, să fie unul dintre cei mai mari hotelieri din ţară.
În prezent Mohammad Murad, proprietarul lanțului de hoteluri Phoenicia, deține aproape 4.000 de locuri de cazare pe litoral, în mai multe hoteluri din Năvodari, Mamaia, Jupiter, Olimp și Neptun. După ce a achiziționat cu 10 milioane de euro complexul Amfiteatru-Panoramic-Belvedere din Olimp, Murad a anunțat că va investi în renovarea lui în jur de 15 milioane de euro. În paralel, omul de afaceri a preluat și o altă emblemă a turismului românesc, hotelul Lido din București. El mai are încă trei hoteluri în București, care funcționează sub brandul Phoenicia.
Murad deține și lanțul de restaurante Spring Time și fabrica de conserve Mandy. Omul de afaceri a construit în ultimii 10 ani circa 2.000 de locuințe în blocuri și vile în București și Constanța.