Milionarul român din SUA care a achiziţionat casa lui Will Smith vrea să investească în Steaua sau Dinamo
Adrian Ghilă, un tânăr plecat din cartierul bucureștean Drumul Taberei, care a cumpărat casa celebrului actorul Will Smith din SUA, ar vrea să investească la Steaua sau la Dinamo.
Românul de 36 de ani a făcut bani din investiţii imobiliare, locuiește într-o casă de lux, conduce mașini ultimul model.
Cu afaceri în mai multe domenii, imobiliare, construcții, petrol, rulote de lux, spălătorii auto (care sunt eco-friendly), tehnologie și aplicații online, Ghilă susține că și-a construit o avere suficient de mare cât să-i permită o investiție majoră în fotbal.
„Aș putea să investesc în fotbalul românesc. Ca antreprenor, am câștigat multe premii în America, am ieșit în Top 100 CEOs. Am jucat handbal la Steaua când eram mic, a fost extraordinar. Am învățat să pierd, a fost un lucru care m-a ajutat mult în viață.
Sunt tentat de niște echipe din România care au nevoie de un investitor, de o schimbare. În România vreau să fac o schimbare, nu vreau să-mi cresc averea. Orice român și-ar dori să dețină Steaua sau Dinamo.
Cred că sunt nevoi diferite la fiecare club. Amândouă au potențial foarte, foarte mare. Au un palmares bun, au o istorie în spate. Trebuie să poți să faci ceva bun, să aduci ceva în plus.
Nu e ceva concret, vorbesc din exterior. La Steaua e nevoie de capital, de un buget pe următorii ani și de multă răbdare. Steaua este o echipă curată acum, cu potențial foarte mare. La Dinamo sunt lucruri din trecut care trebuie rezolvate, dar nu e ceva de speriat. Și aici ar fi nevoie de un buget sănătos pe următorii ani.
La amândouă ar fi nevoie de un plan pe câțiva ani, ca într-o afacere. Partea financiară o am, aș putea aduce acum 10 milioane de euro dacă ar fi nevoie. Dacă aș face pasul ăsta, aș vrea să ajut sportul românesc. Steaua și Dinamo sunt parte din istoria noastră și prin ele poți reabilita sportul”, a spus Adrian Ghilă, la Digi Sport.