Mini-Schengen pentru România și Bulgaria. Ce spun transportatorii din cele două țări
După respingerea aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen, pe 8 decembrie, prin opoziția Austriei și Olandei, transportatorii din cele două țări au cerut crearea unui așa numit „mini-Schengen”.
Adică, eliminarea controalelor de frontieră între România și Bulgaria.
Poziția UNTRR
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a transmis, după decizia din Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) că industria de transport rutier, cel mai mare exportator de servicii al României, este cea mai afectată ramură economică.
„România și Bulgaria au aderat împreună la Uniunea Europeană și au făcut în permanență echipă pentru intrarea în spațiul Schengen împreună, fiind necesară continuarea eforturilor comune pentru aderarea la spațiul Schengen. În acest spirit de solidaritate, UNTRR solicită Guvernului României ca împreună cu Guvernul Bulgariei să soluționeze urgent și pragmatic simplificarea până la eliminare a controalelor în frontiera dintre cele două țări”, a transmis UNTRR, într-un comunicat de presă.
Și transportatorii bulgari cer eliminarea controalelor între Bulgaria și Romania
Transportatorii bulgari au cerut același lucru: eliminarea controalelor la frontiera dintre Bulgaria şi România.
„Dacă Bulgaria şi România nu pot fi acum în spaţiul Schengen, guvernele celor două ţări trebuie să elimine controalele la frontieră”, se arată într-un comunicat al Camerei Transportatorilor Rutieri din Bulgaria (CRCB).
Organizația a precizat că susţine punctul de vedere al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), potrivit căruia în condiţiile în care aderarea celor două ţări la spaţiul Schengen este blocată, guvernele celor două ţări ar trebui să colaboreze pentru a elimina controalele la frontiera dintre ele.
„În ambele ţări, sectorul transportului este unul important pentru economiile lor. Industria transportului atât în Bulgaria cât şi în România a suferit considerabil din cauza măsurilor protecţioniste introduse de UE în numele pachetului Mobilitate I. Scopul este clar – să reducă competitivitatea nu doar a transportatorilor din cele două ţări dar şi a economiilor lor în ansamblu”, se mai arată în comunicatul CRCB.
Potrivit transportatorilor rutieri bulgari, neadmiterea în spaţiul Schengen este „o lovitură dată afacerilor, tuturor celor care călătoresc, şi şoferilor de vehicule de mare tonaj care sunt forţaţi să aştepte timp de mai multe ore şi zile la graniţă”.