Cezar Irimia – președintele Alianței Pacienților Cronici din România – trage un semnal de alarmă referitor la lipsa acordării forndurilor necesare pentru medicamentele din farmacii, îndreptând un deget acuzator către Ministerul Sănătății și Ministerul Finanțelor.
Cezar Irimia a avertizat, de-a lungul timpului, că accesul la tratament al bolnavilor cronici – cancer, HIV/SIDA – este îngreunat, aceștia din urmă fiind nevoiți să facă drumuri dese la spital, suportând costurile, iar cei care nu își permit sunt, practice, condamnați la moarte.
Lipsa medicamentelor din farmacii constituie o problemă uriașă, spune, acum, președintele Alianței Pacienților Cronici din România, și se poate vorbi despre situația extrem de gravă, pacienții bolnavi cronici fiind revoltați.
Într-o intervenție la Medika TV – care a avut loc marți, 19 septembrie 2023 -, Cezar Irimia a explicat întreg contextul în care pacienții bolnavi cronici au formulat o astfel de acuzație extrem de gravă.
Președintele Alianței Pacienților Cronici din România a dezvăluit că a fost sesizat, în data de 1 iulie a acestui an, cu privirea la încheierea unui contract cost-volum pentru un tratament de imunoterapie.
Din acel moment, în sistemul medical din România a apărut o ”criză”, a avertizat Cezar Irimia, iar o serie de greșeli afectează nu numai activitatea medicală, ci și viața pacienților care urmează un tratament pentru diferite forme de cancer. Nu există banii necesari medicamentelor, cu toate că CNAS (n.red. – Casa Națională de Asigurări de Sănătate) a cerut sprijinul necesar.
”La 1 iulie, am fost sesizați pentru prima oară cu privire la încheierea unui contract cost-volum pentru un tratament de imunoterapie. De atunci, a început o criză și o serie de greșeli în sistemul medical, greșeli care sunt inacceptabile în ceea ce privește aprovizionarea cu medicamente și acordarea tratamentelor pentru pacienții cu diferite forme de cancer.
Mai târziu, am fost sesizați de mai mulți pacienți din mai multe spitale. Chiar și medicii au apelat la noi să facem ceva. Acum, așa cum am mai declarat, lucrurile au ajuns la apogeu. Avem de-a face cu ceea ce poate fi descris ca un adevărat genocid în România, afectând viața pacienților cu boli cronice în general. Situația s-a agravat din cauza lipsei banilor, iar Casa Națională de Asigurări de Sănătate a cerut sprijinul Ministerului de Finanțe. Cu toate acestea, până în prezent, nu am primit niciun răspuns de la Ministerul de Finanțe.
Ministerul Sănătății, responsabil pentru asigurarea continuității tratamentelor, nu oferă nicio informație sau soluție. Mai mult decât atât, domnul ministru ne-a acuzat că exagerăm și că răspândim informații false, ceea ce a generat panică în rândul pacienților. În plus, acesta a abrogat articolul 7 din Legea Planului Național de Cancer, care îl obliga să elaboreze normele de aplicare în 180 de zile. Cu aceste acțiuni, domnul ministru s-a eschivat de la responsabilitățile sale și ne-a abandonat efectiv”, a declarat Cezar Irimia, președintele Alianței Pacienților Cronici din România.
Ministerul Sănătății ar fi alocat fonduri către alte proiecte, ceea ce a dus la ”abandonarea” pacienților bolnavi de cancer și a tuturor pacienților care suferă de alte boli cronice, a acuzat președintele Alianței Pacienților Cronici din România.
Cezar Irimia a mai spus, în intervenția sa, că toate aceste crize prin care trece sistemul medical din România vor avea un ”impact tragic”, iar Alianța Pacienților Cronici din România ia în calcul acțiuni în justiție și solicitări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
”Suntem acum într-o situație în care toate aceste crize din sistemul de sănătate vor avea un impact tragic în ceea ce privește viețile pierdute. Noi, ca organizație, vom lua măsuri, inclusiv acțiuni în justiție și adresarea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, vom informa toate ambasadele din România cu privire la genocidul în desfășurare.
Reamintesc că CNAS este un ordonator de credite, iar demersuri au fost făcute către Ministerul de Finanțe fără a primi răspuns de câteva săptămâni. Ministrul Sănătății este conștient de situație, dar alocarea de fonduri către alte proiecte a dus la abandonarea noastră, a pacienților cu cancer și a celor cu boli cronice în general.
Așteptăm cu speranță ca decidenții să propună un plan concret de măsuri în cel mai scurt timp posibil, deoarece aici este vorba despre vieți omenești, iar fiecare zi pierdută înseamnă și vieți pierdute”, a avertizat Cezar Irimia, președintele Alianței Pacienților Cronici din România, în intervenția sa.
Citește și: