Ministerul Afacerilor Externe salută eliminarea temporară a obligativității VIZEI pentru românii care călătoresc în China. De când se aplică
Măsura Republicii Populare Chineze de a ridica temporar vizele pentru cetățenii români, în anumite condiții, este apreciată de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), conform unui comunicat transmis sâmbătă, după declarația oficială de vineri de la Beijing.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) își exprimă aprecierea față de decizia autorităților chineze de a excepta, în perioada 30 noiembrie 2024 (ora 00.00, ora Beijingului) – 31 decembrie 2025 (ora 00.00, ora Beijingului), de la obligativitatea deținerii vizei de intrare, pentru o durată de 30 de zile, toți cetățenii români, titulari de pașapoarte simple, care călătoresc în Republica Populară Chineză pentru unul dintre următoarele scopuri: afaceri, turism, vizită sau tranzit.
Potrivit MAE, cetățenii români care nu se încadrează în condițiile de călătorie anterior precizate vor trebui să obțină, în continuare, o viză de intrare în Republica Populară Chineză. „MAE apreciază că măsura este una de natură a facilita mobilitatea cetățenilor români, sporind amploarea contactelor interumane”, se arată în comunicat.
În ceea ce privește schimburile comerciale, în 2023, volumul total a înregistrat 8.235,82 milioane de dolari, totalul exporturilor românești fiind de 926,23 milioane de dolari, cu un deficit de 6383,36 milioane dolari, privind datelor MAE.
Ce țări beneficiază de aceeași măsură
China a decis că va extinde lista statelor ale căror cetățeni pot intra pe teritoriul său fără viză, pentru a include Japonia, Bulgaria, România, Croația, Muntenegru și alte țări, după cum a declarat, vineri, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, citat de Reuters.
De asemenea, Beijingul va prelungi perioada în care cetățenii străini au dreptul de ședere fără viză, de la 15 zile la 30 de zile pentru cetățenii tuturor celor 38 de țări din cadrul programului său fără viză, a informat televiziunea de stat CCTV.
China a decis anterior aranjamente de acest tip pentru Coreea de Sud și unele țări europene, cu scopul de a stimula turismul și comerțul pe fondul unei creșteri economice lente, mai arată sursa citată.