Ministerul Apărării continuă căutările după atacurile cu drone ale forțelor ruse de la finalul lunii trecute. Militarii au ridicat probe din Tulcea

Publicat: 20 08. 2024, 15:17

Forțele Ministerului Apărării Naționale continuă acțiunile de căutare ale unor eventuale fragmente de drone căzute, la finalul lunii iulie, pe malul românesc al Dunării, ca urmare a atacurilor executate de forțele ruse asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina, au anunțat, marți, oficialii instituției.

Echipe formate din specialiști ai MApN și ai altor instituții din Sistemul Național de Apărare au efectuat, marți, cercetări într-o zonă din apropierea localității Periprava, județul Tulcea, semnalată ca posibilă zonă de incidență a unor elemente de dronă.

„Echipa de investigație a ridicat probele de la fața locului, pentru expertizarea acestora, conform procedurilor legale. Locația se află într-o zonă mlăștinoasă, în afara ariilor locuite, nefiind afectate elemente de infrastructură”, au transmis reprezentanții MApN, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei ciatate, Ministerul Apărării Naționale a informat și informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.

„Reiterăm, de asemenea, mesajul ferm de condamnare a atacurilor executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și în gravă contradicție cu normele de drept internațional”, a comunicat instituția.

Explozii puternice auzite în Tulcea

Autoritățile din Tulcea au emis, în noaptea de marți spre miercuri, 24 iulie, un mesaj de tip Ro-Alert pentru zona de nord a județului Tulcea. Populația a fost informată despre posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian, pe teritoriul din apropierea graniței cu Ucraina.

La scurt timp, reprezentanții Ministerului Apărării Naționale au transmis că au fost întărite „măsurile de monitorizare și supraveghere a spațiului aerian național” și că două aeronave F-16 au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea.

Investigațiile echipelor mixte, formate din specialiști din cadrul MApN, SRI și MAI, s-au derulat în  proximitatea localității Plauru, județul Tulcea, în  posibilele zone de incidență rămase de cercetat, după ce la prima dintre cele trei locații au fost identificate inițial resturi de la o dronă de proveniență rusească de tip Geran1/2.

Atacurile de la finalul lunii iulie au declanșat și un val de fake news, după cum a atras atunci atenția MApN.

Ministerul Apărării Naționale semnala că în spațiul virtual au apărut noi informații false, conform cărora adevărata țintă a atacurilor recente cu drone ale Federației Ruse, la care și forțele române chiar ar fi ripostat. În același timp, echipele mixte continuă investigațiile în zonele din apropierea graniței cu Ucraina pentru a identifica eventuale ale fragmente căzute pe teritoriul național.

CITIȚI ȘI:

Explozii puternice auzite în TULCEA, aproape de granița cu Ucraina/Autoritățile au emis mesaj Ro-Alert către populație

MApN, după ce Rusia a ATACAT în apropierea frontierei României: „Două avioane F-16 de la Baza Borcea au decolat pentru monitorizarea situației”