Ministerul Apărării Naționale crește capacitatea de combatere a COVID-19 în spitalele militare din București și Pitești și organizează un maraton de vaccinare
Pacienții cu suspiciune de infectare cu COVID 19, inclusiv civili, au acces, începând de luni, la două Centre Medicale de Diagnostic COVID-19, operaționalizate de Ministerul Apărării Naționale, care sunt amplasate la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din București (SUUMC) și la Spitalul Militar de Urgență (SMU) Pitești.
Centre Medicale de Diagnostic (CMD) COVID-19 funcționează ca structuri de sprijin ale unității, respectiv ale compartimentului de primiri urgențe din aceste spitale, și sunt responsabile cu acordarea de asistență medicală primară în vederea diagnosticării COVID-19 pentru pacienții care prezintă suspiciune de infectare cu virusul SARS-CoV-2, forme ușoare și medii, care se prezintă pe cont propriu sau prin serviciile de ambulanță, a anunțat MApN, printr-un comunicat de presă
Astfel, personalul medical din aceste centre sunt responsabile cu primirea, trierea, investigarea de bază, diagnosticarea și stabilirea planului terapeutic și, după caz, direcționarea pacienților către unități sanitare COVID-19.
Potrivit sursei citate, Direcția medicală a MApN, cu sprijinul categoriilor de forțe și a comandamentelor de sprijin, asigură personalul medical care deservește aceste centre în regim non-stop și materialele sanitar-farmaceutice, normele de consum, materialele și echipamentele medicale și de protecție sanitară necesare funcționării CMD COVID-19.
Comandamentul Logistic Întrunit a asigurat transportul și instalarea fiecărui sistem CMD COVID-19, care cuprinde containere tip dormitor/administrativ și containere medicale, racordate la surse de apă și energie electrică prin intermediul unui grup electrogen și al unui container izoterm.
Maraton de vaccinare în șase centre regionale
Mai mult, în sprijinul campaniei naționale de vaccinare, Ministerul Apărării Naționale organizează, în zilele de luni, 25 octombrie, și marți, 26 octombrie, cu prilejul Zilei Armatei României, un maraton de vaccinare sub deviza „Împreună pentru viață, Împreună pentru viitor!”.
Maratonul se desfășoară în șase spitale militare din țară, care sunt și centre regionale de depozitare a vaccinurilor împotriva COVID-19.
Astfel, cetățenii din categoriile eligibile (cu vârsta mai mare de 12 ani) care doresc să se vaccineze o vor putea face, non-stop, începând cu ora 8.00 a zilei de luni, 25 octombrie, și până la ora 20.00 a zilei de marți, 26 octombrie, în centrele de vaccinare care funcționează la:
- Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Iacob Czihac” din Iași;
- Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca;
- Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Gafencu” din Constanţa;
- Spitalul Clinic de Urgenţă Militar „Dr. Ştefan Odobleja” din Craiova;
- Spitalul Militar de Urgenţă „Regina Maria” din Braşov;
- Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” din Timişoara.
Peste 63.000 de persoane s-au vaccinat împotriva Covid-19 în ultimele trei zile în Capitală, până duminică seară, dintre care mai bine 30.000 în cadrul „Maratonului pentru viață”, care a început vineri dimineață.