Ministerul cercetării, inovării și digitalizării suspendă participarea României la Institutul Unificat de Cercetări Nucleare din Dubna, Rusia
Miercuri, 25 mai, la sesiunea Comitetului Reprezentanților Împuterniciți ai Statelor Membre IUCN, Institutul Unificat de Cercetări Nucleare (IUCN) din Dubna, Rusia, reprezentantul Ministerului cercetării, inovării și digitalizării va susține declarația de suspendare a României din acest centru internațional începând cu data de 1 iunie 2022.
Astfel, ca urmare a agresiunii Federației Ruse asupra Ucrainei, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării din România, autoritatea de stat pentru cercetare și responsabilă pentru coordonarea cooperării României cu IUCN, a decis suspendarea evenimentelor comune IUCN-RO și întreruperea participării la acțiuni organizate de IUCN (conferințe, ateliere de lucru, seminarii, etc) care implică autorități și instituții publice.
Se suspendă totodată președinția asigurată de România a Comitetului Reprezentanților Împuterniciți și deplasările pe termen scurt (vizitele de lucru de maxim 30 de zile) ale personalului din România la IUCN și reciproc. Sunt inițiate, totodată, demersurile de rechemare ale angajaților români detașați în prezent la IUCN. MCID a decis și suspendarea organizării de noi apeluri pentru granturi și proiecte comune cu IUCN, dar și suspendarea încheierii de noi contracte economice cu IUCN finanțate din cotizația României (pe baza acordurilor de colaborare dintre laboratoarele IUCN și instituțiile din România).
Sebastian Burduja, ministrul cercetării, inovării și digitalizării: „De îndată ce am preluat mandatul, am trasat o politică de toleranță zero față de orice demers de colaborare cu Federația Rusă, în domeniile aflate în coordonarea ministerului, având în vedere războiul ilegitim și imoral declanșat împotriva Ucrainei. Decizia formalizată astăzi a fost luată de saptamana trecută, fiind în acord cu poziția instituțiilor statului român, dar și a altor state din regiune, participante la proiectul IUCN”.
Tudor Prisecaru, secretar de stat în ministerul cercetării, inovării și digitalizării: „Este o decizie firească și necesară, în contextul actual tot mai complicat. Decizia ministerului clară și fermă va fi comunicată astăzi de reprezentantul României și va intra în vigoare de la 1 iunie 2022. Menționăm că România nu a mai achitat cotizația României la IUCN de anul trecut și nu o va face, atât timp cât situația din Ucraina se menține”.
Ce este IUCN?
Institutului Comun pentru Cercetare Nucleară (JINR) din Dubna, regiunea Moscova (120 km nord de Moscova), Rusia, este un centru de cercetare internaţional pentru ştiinţe nucleare.
Ca o recunoaştere a contribuţiei deosebite a oamenilor de şiinţă JINR in domeniul fizicii moderne şi chimiei, Uniunea Internaţională de Chimie Pură şi Aplicată a numit elementul 105 din tabelul periodic, Dubnium. JINR era considerata, de asemenea, o şcoală ştiinţifică de excelenţă.
Prezentare completă aici.