MAE: Alți 51 de români din Gaza şi membrii familiilor lor vor putea tranzita punctul de trecere a frontierei de la Rafah, pentru a intra în Egipt

Publicat: 08 11. 2023, 08:21
Actualizat: 08 11. 2023, 11:15

Ministerul de Externe transmite, miercuri dimineaţă, că încă 51 de cetăţeni români din Fâşia Gaza şi membri de familie vor putea tranzita punctul de trecere a frontierei de la Rafah, evacuarea urmând a avea loc pe parcursul zilei de miercuri.

UPDATE 11.10

Într-o intervenție telefonică la Digi24, Luminița Odobescu a spus că cei 93 de români evacuați marți se află deja pe teritoriul egiptean. De asemenea, odată cu prima evacuare, ministrul afacerilor externe a precizat că au crescut numărul solicitărilor de evacuare din Gaza a cetățenilor români.

Potrivit acesteia, aproximativ 350 de români se aflau în total în Gaza – cu tot cu cei 93 eliberați, dar și cu cei 51 care urmează a fi eliberați miercuri. Dintre aceștia, aproximativ peste 300 de persoane au cerut evacuarea din infernul din Fâșie, precizează Luminița Odobescu.

UPDATE 10.00

Consiliul General al Trecerilor și Frontierelor din Egipt a făcut publică, în această dimineață, lista cu noi cetățeni străini care pot ieși miercuri din Fâșia Gaza. Pe listă se află și cele 51 de persoane anunțate de MAE.

40 dintre ele au dublă cetățenie și 11 sunt cetățeni palestinieni, membri de familie.

Majoritatea sunt copii și tineri. Sunt 3 copii cu vârsta de 2 ani. Cel mai mic are un an și jumătate. Iar cea mai în vârstă persoana are 66 de ani.

Pe această listă se mai află 227 de cetățeni ucraineni, aproape 100 americani, 39 canadieni, 74 germani și 106 din Filipine.

Știrea inițială.

„În continuarea precizărilor transmise privind evacuarea unui prim grup de cetăţeni români (93 persoane) din Fâşia Gaza, la data de 7 noiembrie a.c., în actualul context de securitate din Statul Israel şi Fâşia Gaza, Ministerul Afacerilor Externe precizează că în urma acordului transmis de autorităţile israeliene şi cele egiptene pentru încă un număr de 51 cetăţeni români din Fâşia Gaza şi membri de familie, aceştia vor putea tranzita punctul de trecere a frontierei de la Rafah pentru a intra pe teritoriul Republicii Arabe Egipt”, transmite, miercuri dimineaţă MAE, într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, evacuarea lor în Egipt se va realiza pe parcursul zilei de miercuri, cu respectarea tuturor procedurilor specifice impuse având în vedere că aceştia au fost informaţi în prealabil de către reprezentanţii Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah.

„În vederea preluării persoanelor evacuate, echipele consulare mobile din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a Celulei de Criză MAE vor acorda sprijinul necesar în punctul de trecere a frontierei Rafah, pentru evacuarea cetăţenilor români, respectiv asistenţa consulară specifică şi le vor oferi asistenţa necesară până la Cairo, de unde vor fi transportaţi în România”, conform instituției.

Totodată, Celula de Criză Interinstituţională, prin intermediul misiunilor diplomatice de la Cairo si Tel Aviv, continuă dialogul cu autorităţile egiptene şi israeliene în vederea finalizării  operaţiunilor de evacuare şi pentru ceilalţi cetăţeni români şi membri de familie ai acestora care au solicitat sprijin şi încă se află în Fâşia Gaza.

CITEȘTE ȘI:

MAE: 93 români și familiile lor au fost evacuați din Fâșia Gaza / ”Este pentru prima dată când ieșim de aici” – DECLARAȚII EXCLUSIVE

Luminița Odobescu: Peste 260 de români aflați în Gaza doresc să fie evacuați. MAE continuă demersurile

Craterele bombardamentelor din Gaza se văd „de pe Lună”. Israelul a lovit Fâșia într-o lună, cât SUA Afghanistanul într-un an