Ministerul de Interne al Rusiei a emis mandat de ARESTARE pentru jurnalistul Andrei Serafimov: „Acțiuni împotriva statului rus”
Pe numele jurnalistul Andrei Serafimov, despre care se crede că ar fi fugit din Rusia, a fost emis – vineri, 12 ianuarie 2024 – un mandat de arestare de către Ministerul de Interne al Federației Ruse.
Jurnalistul Andrei Serafimov a declarat, în luna decembrie a anului trecut, că a fost acuzat de „apeluri publice pentru a întreprinde acțiuni împotriva statului rus”, o infracțiune pedepsită cu până la șase ani de închisoare.
Potrivit The Moscow Times, baza de date online a Ministerului de Interne al Federației Ruse cu persoane puse sub urmărire îl listează pe jurnalistul Serafimov, dar nu precizează, totuși, ce acuzații concrete îi sunt aduse. În momentul de față este cunoscută doar eventuala acuzație menționată de jurnalist.
Andrei Serafimov, originar din regiunea Tomsk din sudul Siberiei, a spus că dosarul său penal a fost deschis „în legătură cu postările sale anti-mobilizare pe rețelele de socializare”.
Serafimov a ocupat funcții de conducere în Molodaya Gvardiya, organizație de tineret susținută de Kremlin
Începând cu anul 2019, Andrei Serafimov a scris pentru publicația de știri independentă din Rusia, Meduza, și Novaya Gazeta Europe, ambele pe care autoritățile ruse le-au interzis ca organizații „indezirabile”.
Înainte de a se ocupa de jurnalism, Serafimov a ocupat funcții de conducere în Molodaya Gvardiya, o organizație de tineret susținută de Kremlin, fondată de partidul de guvernământ Rusia Unită, partid care îl susține pe Vladimir Putin. Președintele Partidului Rusia Unită este Dmitri Medvedev, fost președinte al Rusiei, atunci când Putin era premier, și apropiat al „Țarului”.
Comentând, vineri, mandatul său de arestare, Andrei Serafimov a glumit pe canalul său Telegram, notând că „încă este legal să te împrietenești cu mine și să vorbești cu mine”.
Sute de jurnalişti ruşi au fugit din Rusia lui Vladimir Putin din luna februarie a anului 2024, atunci când armata rusă a invadat Ucraina.
Foto – Andrei Serafimov / Instagram
Citește și: