Prima pagină » Actualitate » Ministerul Dezvoltării a făcut plăți de aproape 146 de milioane de lei, pentru investiții realizate prin PNDL

Ministerul Dezvoltării a făcut plăți de aproape 146 de milioane de lei, pentru investiții realizate prin PNDL

Ministerul Dezvoltării a făcut plăți de aproape 146 de milioane de lei, pentru investiții realizate prin PNDL

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a anunțat joi, prin intermediul unui comunicat, că a virat suma de 145.766.069,80 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 216 obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Astfel, pentru etapa I, a fost plătită suma de 19.404.265,05 lei pentru 32 de obiective aflate în execuție, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate 126.361.804,75 de lei pentru 184 de proiecte de investiții.

În cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiții și sumele alocate acestora sunt publice și pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secțiunea Programe de Finanțare, Programe naționale finanțate din bugetul de stat, Programul Național de Dezvoltare Locală PNDL, rubrica Obiectivele de investiții, iar transferurile lunare sunt publicate în secțiunea Plăți.

Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a absolvit o facultate de profil, a scris pentru site-uri ... vezi toate articolele

Citește și