Ministerul Dezvoltării CONSOLIDEAZĂ 238 de clădiri în 100 de localități

Ministerul Dezvoltării CONSOLIDEAZĂ 238 de clădiri în 100 de localități
Sursa FOTO: facebook.com
Publicat: 09/02/2023, 17:35

În contextul temerilor apărute după cutremurele care au pus la pământ Turcia, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei face un anunț așteptat de toți românii: 238 de clădiri, blocuri de locuinţe, spitale şi şcoli vor fi consolidate cu finanţare nerambursabilă din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Ministrul Cseke Attila a precizat că a semnat, până acum, 168 de contracte de finanţare.

Investiție de aproape o jumătate de miliard de euro

Valoarea totală a investiției va fi de 441 milioane de euro. Banii vor intra în consolidarea a 238 de clădiri din 100 de localităţi.

Finanţarea este asigurată în întregime de Ministerul Dezvoltării, iar banii nu trebuie returnaţi. De la începutul mandatului meu de ministru am dispus modificarea legilor vechi care nu ajutau consolidarea clădirilor, am derulat apelul de proiecte şi avem sute de contracte de finanţare semnate. Având finanţarea asigurată, autorităţile locale trebuie să treacă la faza de implementare a investiţiilor”, a transmis ministrul Dezvoltării într-un comunicat de presă.

Potrivit acestuia, 148 de proiecte, în valoare de aproape 262 de milioane de euro, vizează consolidarea seismică şi renovarea energetică a 162 de clădiri publice, unităţi medicale, de învăţământ şi sedii administrative, iar alte 20 de proiecte, în valoare de cca. 180 de milioane de euro, vizează consolidarea a 76 de clădiri rezidenţiale multifamiliale.

Unde se consolidează cel mai mult

Cele mai multe contracte au fost semnate cu autorităţile locale din Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Galaţi şi Prahova.

Cseke Attila a amintit că, începând din acest an, Ministerul Dezvoltării derulează şi Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, care pentru anul 2023 are un buget alocat de 200 de milioane de lei din credite bugetare şi 500 milioane de lei credite de angajament.

Finanţarea este de 100%. MDLPA nu cere cofinanţare nici de la locatari, nici de la autorităţile locale sau centrale, a insistat Cseke Attila.

Până în prezent, pentru Programul naţional au fost depuse cereri de finanţare în valoare de 4.635.562.231,97 lei, pentru consolidarea a 277 de clădiri publice şi blocuri de locuinţe din întreaga ţară, dintre care 128 sunt din Bucureşti.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa