Ministerul Educației a decis perioada în care vor fi programate vacanțele în anul școlar 2024-2025
Anul școlar 2024-2025 este împărțit în cinci module de curs și cinci vacanțe. Vacanța de schi, respectiv vacanța mobilă pentru copii, este păstrată și în calendarul școlar din acest an. Structura anului școlar 2024-2025 a fost aprobată de Ministerul Educației.
Iată detaliile despre modul în care vacanțele vor fi împărțite în fiecare modul de curs în anul școlar care începe din septembrie 2024.
Vacanța de toamnă 2024 pentru elevi
Începând cu anul școlar 2022-2023, de când s-a renunțat la semestre și s-a trecut la module de învățare, s-a luat decizia generalizării vacanței de toamnă. Astfel, potrivit Ministerului Educației, în anul școlar 2024-2025, prima vacanță din octombrie va fi atât pentru elevii din școala generală, clasele I-VIII, cât și pentru cei din liceu, clasele IX-VII. Vacanța de toamnă 2024 va începe sâmbătă, 26 octombrie 2024 și va dura până duminică, 3 noiembrie 2024. Vacanța face parte din modulul I de curs, care se va desfășura în perioada luni, 9 septembrie 2024 – vineri, 25 octombrie 2024.
Vacanța de iarnă pentru elevi în anul școlar 2024-2025
Vacanța de iarnă, sau vacanța de Crăciun pentru elevi, va începe sâmbătă, 21 decembrie 2024 și va dura până marți, 7 ianuarie 2025. Vacanța face parte din modulul II de curs, care se va desfășura în perioada luni, 4 noiembrie 2024 – vineri, 20 decembrie 2024.
Vacanța de schi în anul școlar 2024-2025
A treia vacanță din anul școlar 2024-2025 este vacanța de schi. Vacanța mobilă sau vacanța de schi, așa cum a fost numită, va avea o durată de o săptămână în perioada 10 februarie – 2 martie 2025 și se va stabili la decizia inspectoratelor școlare/județene/al municipiului București. Ca perioadă de timp, vacanța de schi se va desfășura între modulele de curs III și VI, în funcție de fiecare unitate de învățământ. Modulul III de curs se va desfășura în perioada: miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025 sau vineri, 21 februarie 2025.
Vacanța de primăvară în anul 2025 pentru elevi
A patra vacanță în structura anului școlar 2024-2025 va începe vineri, 18 aprilie 2025 și va dura până duminică, 27 aprilie 2025. Vacanța face parte din modulul IV de curs, care se va desfășura în perioada: luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025 sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare/județene/al municipiuli București și se va desfășura, după caz, până joi, 17 aprilie.
Vacanța de vară pentru elevi în structura anului școlar 2024-2025
După finalizarea ultimului modul de curs, modulul V, care se va desfășura în perioada luni, 28 aprilie 2025 – vineri, 20 iunie 2025, urmează vacanța mare. Vacanța de vară 2025 este și ultima perioadă de vacanță a anului școlar 2024-2025, și va începe de sâmbătă, 21 iunie 2025 până duminică, 7 septembrie 2025. Programele naționale „Școala Altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în noul an școlar în perioada 9 septembrie 2024 – 17 aprilie 2025, în intervale de câte 5 zile lucrătoare consecutive. Derularea celor două programe va fi planificată în intervale de cursuri diferite. Decizia planificării perioadei aparține fiecarei unități de învățământ.