Ministerul Finanțelor, propunere de modificare la codul fiscal: Dacă ai datorii la ANAF, nu mai poți să vinzi sau să cumperi locuințe sau terenuri

Publicat: 31 07. 2024, 22:10
Actualizat: 31 07. 2024, 22:12

This browser does not support the video element.

Ministerul Finanțelor propune o modificare la codul fiscal, care în prezent se află în dezbatere publică: Dacă ai datorii la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), nu-ți mai poți vinde locuința, trebuie să-ți plătești mai întâi datoriile către stat. Rămâne de văzut dacă aceasta va ajunge sau nu pe masa Guvernului.

Potrivit Observator TV, acest lucru ar însemna că cine vrea să vândă o proprietate, indiferent dacă vorbim despre un imobil sau un teren, va trebui ca mai întâi să achite toate datoriile pe care le are către ANAF.

Prin această măsură, guvernanții vor să adune mai mulți bani la bugetul de stat și în acest fel să îi convingă pe români să își plătească toate datoriile.

În prezent, cine vinde o proprietate trebuie doar să achite taxele pe care le are către autoritățile locale. Nu doar cine vinde o proprietate va trebui să plătească aceste taxe, ci și cei care cumpără o proprietate, de asemenea, trebuie să achite toate aceste taxe și impozite. În caz contrar, riscă executarea silită.