Prima pagină » Actualitate » Ministerul Finanțelor, semnal de alarmă: deficitul bugetului a ajuns la aproape 4% din PIB!

Ministerul Finanțelor, semnal de alarmă: deficitul bugetului a ajuns la aproape 4% din PIB!

Ministerul Finanțelor, semnal de alarmă: deficitul bugetului a ajuns la aproape 4% din PIB!

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Finanţelor, deficitul bugetului general consolidat a urcat la 3,97% din PIB, după primele 10 luni ale anului în curs, respectiv la 62,81 miliarde de lei. În 2022, tot aceeași perioadă, deficitul era de 47,12 miliarde lei (3,34% din PIB).

Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2023 s-a încheiat cu un deficit de 56,46 miliarde lei, respectiv 3,55% din PIB.

MF anunță venituri în creștere cu 10,6%

Pe de altă parte, potrivit MF, veniturile totale au însumat 418,85 miliarde de lei în primele zece luni ale anului, în creştere cu 10,6% (an/an).

Dinamica acestora a fost susţinută în principal de evoluţia încasărilor din impozitul pe salarii şi venit, contribuţii de asigurări, fonduri europene şi impozitul pe profit.

Încasările din TVA au consemnat o dinamică pozitivă mai temperată, explicată atât de decelerarea bazei macroeconomice relevante, cât şi de un nivel mai ridicat al restituirilor de TVA.

Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 33,30 miliarde de lei, consemnând o creştere de 21,2% (an/an), determinată de sporul încasărilor din impozitul pe dividende (51,1%) şi impozitul pe veniturile din pensii (42%), încasările aferente declaraţiei unice consemnând, de asemenea, o dinamică pozitivă, de 11,4%.

Totodată, veniturile din impozitul pe salarii au înregistrat un avans de 10,8%, sub evoluţia fondului de salarii din economie (15,3%), dinamica acestei categorii de încasări fiind influenţată de extinderea în sectorul agricol şi industria alimentară a facilităţii acordate salariaţilor din construcţii, de noile măsuri fiscale privind modificarea deducerilor personale introduse prin O.G. nr. 16/2022, respectiv neimpozitarea sumei de 200 lei/lună pentru salariaţii care încasează salariul minim brut.

Contribuţiile de asigurări au înregistrat 130,34 miliarde de lei, în creştere cu 12,9% (an/an).

Ca şi în cazul impozitului pe salarii, dinamica acestora s-a situat sub evoluţia fondului de salarii din economie, ca efect al extinderii în sectorul agricol şi industria alimentară a facilităţii acordate salariaţilor din construcţii, conform Legii nr. 135/2022, al măsurii privind încetarea de la plată a CASS pentru veniturile din pensii mai mari de 4.000 lei şi restituirea, începând cu 1 martie 2023, a sumei reţinute cu titlul de CASS din veniturile din pensii, respectiv neincluderea în baza lunară de calcul a contribuţiilor sociale obligatorii a sumei de 200 lei/lună pentru angajaţii care încasează salariul minim brut pe ţară.

Încasările din impozitul pe profit au însumat 27,49 miliarde de lei, consemnând o creştere de 10,6% (an/an), susţinută de avansul încasărilor din impozitul pe profit de la agenţii economici (12,8%) şi de la băncile comerciale (12,05%), atenuat însă de redirecţionarea din impozitul pe profit a sumei de -0,6 miliarde lei pentru efectuarea de sponsorizări şi/sau acte de mecenat sau acordarea de burse private (conform Legii nr. 322/2021).

Încasările nete din TVA au înregistrat 84,79 miliarde de lei, în creştere cu 10,1% (an/an).

Comparativ cu dinamica înregistrată anul trecut, în primele zece luni a.c. se remarcă o evoluţie mai temperată a acestei categorii de venituri, explicată atât de decelerarea bazei macroeconomice relevante (şi pe fondul unui efect de bază ridicat aferent anului anterior), cât şi de majorarea restituirilor de TVA cu 6,5%, faţă de nivelul rambursat în aceeaşi perioadă a anului trecut (24,8 miliarde de lei în ianuarie – septembrie 2023, comparativ cu 23,3 miliarde de lei în ianuarie – septembrie 2022).

Venituri mai mari din accize

Veniturile din accize au însumat 30,45 miliarde de lei, consemnând o creştere de 2,8% faţă de nivelul de anul trecut.

În structură, încasările din accizele pentru produsele din tutun au înregistrat un avans de 7,1% (influenţată şi de creşterea accizei la ţigarete de la 1 aprilie 2023), în timp ce dinamica anuală a încasărilor din accizele pentru produsele energetice se menţine în teritoriul negativ (-1,1%), pe fondul scăderii comerţului cu amănuntul al carburanţilor.

Evoluţia lunară a încasărilor din accize prezintă în general o volatilitate mai ridicată, determinată de politica operatorilor economici de antrepozitare fiscală a produselor accizabile.

Alte impozite şi taxe pe bunuri şi servicii (preponderent venituri suplimentare din sectorul energetic) au însumat 15,11 miliarde de lei, sporind cu 9,0%, faţă de nivelul încasat în perioada similară a anului trecut.

Veniturile nefiscale au însumat 37,35 miliarde de lei, consemnând un avans de 3,9% (an/an), susţinut de încasările din dividende şi sumele din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

Pe de altă parte, s-a înregistrat o diminuare a încasărilor din redevenţe – pe fondul evoluţiei descendente a preţurilor energiei, respectiv a vărsămintelor din veniturile nete ale BNR.

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 38,86 miliarde de lei, în creştere cu 11,7% (an/an).

Cu cât au crescut cheltuielile bugetare

Pe de altă parte, cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 481,66 miliarde de lei au crescut în termeni nominali cu 13,1% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe primele zece luni ale anului 2023 au înregistrat o creştere cu 0,2 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului 2022, de la 30,2% din PIB la 30,4% din PIB.

Cheltuielile de personal au însumat 108,05 miliarde de lei, în creştere cu 10,8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 6,8% din PIB, cu 0,1 puncte procentuale mai mici faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost 62,48 miliarde de lei, în creştere cu 12,1% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. O creştere se reflectă la bugetele locale, respectiv 13,3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, precum şi la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 15,5% pentru decontarea medicamentelor cu şi fără contribuţie personală şi a medicamentelor utilizate în programele naţionale de sănătate.

Cheltuielile cu dobânzile au fost de 28,13 miliarde de lei, cu 3,72 miliarde de lei mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, respectiv 15,2% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 161,52 miliarde de lei în creştere cu 10,4% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de majorarea de la 1 ianuarie 2023, a punctului de pensie cu 12,5%, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, respectiv de la 1.586 lei la 1.785 lei, a nivelului indemnizaţiei sociale pentru pensionari (pensia minimă) de la 1.000 lei la 1.125 lei, de acordarea unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 lei, precum şi de acordarea celei de-a 13-a indemnizaţii pentru persoanele cu dizabilităţi sub forma unei indemnizaţii compensatorii.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost influenţate şi de plăţile suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale, respectiv pe primele zece luni ale anului 2023, au fost în sumă de 4,22 miliarde de lei, precum şi de majorarea alocaţiilor de stat pentru copii începând cu 1 ianuarie 2023.

Cheltuielile cu subvenţiile au fost de 15,38 miliarde de lei, în principal, această sumă reprezintă subvenţii pentru transportul de călători, pentru sprijinirea producătorilor agricoli, precum şi pentru schema de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale al consumatorilor noncasnici (5,76 mld lei) care reprezintă 37,46% din total subvenţii.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 63,99 miliarde de lei, în creştere cu 34,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent când au fost în valoare de 47,56 miliarde de lei.

De asemenea, se observă o creştere a ponderii investiţiilor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, acestea reprezentând 57,87% din totalul cheltuielilor pentru investiţii.

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele

Citește și