Ministerul Mediului se REORGANIZEAZĂ. Înființarea Agenţiei Naţionale pentru Mediu şi Arii Protejate, aprobată de Guvern

Publicat: 28 08. 2024, 15:40

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) va avea în subordine Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate cu scopul eliminării tuturor deficienţelor existente astăzi în administrarea ariilor naturale protejate, prin realocarea capacităţii administrative, a anunţat, miercuri, într-un comunicat. 

Înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Mediu şi Arii Protejate reprezintă un pas important pentru consolidarea capacităţii administrative şi simplificarea procedurilor pentru cetăţeni şi agenţii economici, care vor putea obţine avizele şi autorizaţiile necesare dintr-un singur loc. De asemenea, vom elimina toate deficienţele existente astăzi în administrarea ariilor naturale protejate, prin realocarea capacităţii administrative acolo unde este cu adevărat nevoie, susţine Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Noua agenţie va fi creată prin fuziunea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate şi a agenţiilor de Protecţia Mediului subordonate anterior Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului. Agenţia nou-înfiinţată va prelua personalul, atribuţiile şi activităţile acestor entităţi.

Guvernul a aprobat astăzi, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ordonanţa de Urgenţă care vizează reorganizarea unor instituţii publice din domeniile mediului, apelor şi pădurilor, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative. Prin această Ordonanţă de Urgenţă, se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate, având ca scop îmbunătăţirea gestionării procedurilor de obţinere a actelor de reglementare în domeniul mediului şi administrarea eficientă a ariilor naturale protejate (…) Organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Mediu şi Arii Protejate vor fi stabilite printr-o Hotărâre de Guvern, care urmează să fie adoptată în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă. Agenţia va funcţiona ca instituţie publică cu personalitate juridică, subordonată autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi va fi finanţată de la bugetul de stat, se menţionează în comunicatul MMAP.

Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate va avea următoarele atribuţii principale: implementarea politicilor, strategiilor şi legislaţiei naţionale în domeniul protecţiei mediului şi al ariilor naturale protejate, emiterea actelor de reglementare, administrarea ariilor naturale protejate şi asigurarea funcţionării laboratoarelor naţionale de referinţă pentru monitorizarea calităţii aerului, radioactivităţii mediului, zgomotului ambiant şi gestionării deşeurilor.

 

CITEȘTE ȘI:

Ministrul Mediului, MESAJ pentru cetățenii care întâmpină dificultăți cu returnarea ambalajelor SGR. Oficialul se implică în soluționarea SESIZĂRILOR