Prima pagină » Actualitate » Ministerul Mediului vine cu noi detalii despre norul de fum toxic din zona Cernobîl: Vântul și-a schimbat direcția. Nivelul radiațiilor, monitorizat în timp real

Ministerul Mediului vine cu noi detalii despre norul de fum toxic din zona Cernobîl: Vântul și-a schimbat direcția. Nivelul radiațiilor, monitorizat în timp real

Ministerul Mediului vine cu noi detalii despre norul de fum toxic din zona Cernobîl: Vântul și-a schimbat direcția. Nivelul radiațiilor, monitorizat în timp real

Norul de fum din zona Cernobîl (Ucraina) se va deplasa către estul Ucrainei şi sud-vestul Rusiei, în perioada 20 – 22 mai 2022, având în vedere că direcţia dominantă a vântului va fi dinspre vest către est, informează vineri Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

„Toate informațiile pe care le-am primit de la colegii noștri de la ANM arată că direcția de deplasare nu este înspre România, nu avem absolut niciun pericol în momentul de față, mișcările de mase de aer se fac dinspre România înspre acea regiune, iar din zona afectată de incendii nu există niciun risc ca norul de fum să se deplaseze spre România”, arată Ministerul Mediului într-o postare pe Facebook.

Nivelul radiațiilor este monitorizat permanent, 24 de ore din 24, prin stațiile de monitorizare din cadrul Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA).

„Monitorizăm și validăm zilnic datele măsurate, iar de la începutul războiului din Ucraina, în nicio zi nu a existat o modificare anormală a acestor radiații în România și nici nu există risc ca aceste radiații să fie modificate, pentru că fenomenele meteorologice nu conduc către asemenea concluzii”, a subliniat ministrul Barna Tánczos.

Serviciul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă (SES) din Ucraina a anunţat miercuri că un puternic incendiu a izbucnit în districtul Vîşhorod din regiunea Kiev, în pădurea de lângă Zona de Excludere de la Cernobîl, afectând o suprafaţă de 45 de hectare.

„Având în vedere simulările modelelor numerice rulate în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie privind deplasarea norului de fum din zona Cernobîl, Ucraina, pe parcursul intervalului 20-22 mai, se apreciază că direcţia dominantă a vântului va fi dinspre vest către est, astfel că tendinţa de evoluţie a norului de fum va fi de deplasare către estul Ucrainei şi sud-vestul Rusiei. Vântul va sufla moderat, cu intensificări sâmbătă (21 mai) şi în noaptea de sâmbătă spre duminică (21/22 mai), când se vor înregistra rafale, în general, de 55 – 65 km/h”, se menţionează într-un comunicat difuzat de ANM.

Potrivit meteorologilor, în zona de evoluţie a norului de fum, în intervalul 20 – 22 mai, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată pe parcursul zilei de sâmbătă.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
ALERTĂ medicală în România! Boala care face ravagii: o femeie din Cluj a murit din cauza complicațiilor
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun