Ministerul rus de Finanțe cere suplimentarea bugetului pentru plata familiilor militarilor uciși în Ucraina. Documentul care arată că Moscova se pregătește de prelungirea războiului și un număr mare de morți
Ministerul rus de Finanțe cere suplimentarea bugetului pentru plăți către familiile militarilor uciși în Ucraina, conform unui document publicat pe Twitter de Igor Șușko, un influencer ucrainean cu peste 120.00 de urmăritori pe celebra rețea de socializare.
Pe 24 august, ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, aprecia că Rusia a pierdut aproape 80.000 de soldați în Ucraina, morți și răniți, adică mult peste ceea ce a pierdut în timpul războiului din Afganistan, în ani de război. În data de 6 septembrie, armata ucraineană susținea că a ucis 50.150 de soldați ruși.
În schimb, oficial, Rusia nu a prezentat niciodată numărul real al militarilor morți în invazie, însă Ministerul de Finanțe de la Moscova pare că se pregătește pentru 134.000 de decese, până la finalul lui 2023. Așadar, este preconizată și o prelungire a războiului.
Un alt document al aceluiași Minister rus de Finanțe arăta că s-ar fi plătit, până la 28 august, suma de 361,4 miliarde de ruble către familiile celor uciși în Ucraina.
Astfel, dintr-un calcul care estima suma acordată pe familie la 7,4 milioane de ruble reieșea că numărul celor uciși era de peste 48.000. Aceste plăți, însă, nu includ răniții sau pe cei dispăruți în luptă și privesc doar decesele oficiale.
Acum, Finanțele de la Moscova cer suplimentarea cu 271,5 miliarde ruble pentru 2022 și 724,1 miliarde ruble pentru 2023 a sumelor acordate drept plată pentru familiile celor uciși în Ucraina.
La 7,4 milioane ruble pentru fiecare soldat mort, acest buget anticipează aproximativ 134.000 de victime.