Ministerul Sănătății, detalii despre cazul de hepatită acută severă cu cauză necunoscută la un copil din România: „Nu a călătorit în străinătate”
Ministerul Sănătății a oferit detalii despre cazul de hepatită acută severă apărut la un copil din România. Este vorba despre o fetiță de 5 ani, internată la un spital de specialitate din 4 aprilie.
Cazul raportat de România este al unei fetițe în vârstă de 5 ani, internată la un spital de specialitate în dată de 4 aprilie. Nu a fost detectată nicio infecție virală activă, iar markerii pentru boli autoimune au fost negativi, precizează Ministerul Sănătății într-un comunicat de presă.
„Starea copilului este stabilă, primește medicație simptomatică și este în continuare spitalizat. Copilul nu a călătorit în străinătate și nu are nicio legătură epidemiologică cu alt caz raportat către OMS Europa. Raportarea a avut la bază definiția OMS de caz probabil, care se referă la insuficientă hepatică, transaminaze >500 UI și icter la un copil la care nu există markeri de infecție virală hepatică.
Facem aceste precizări pentru informarea opiniei publice și pentru a elimina speculațiile care ar putea produce îngrijorare în rândul părinților din România”, potrivit comunicatului MS.
Biroul Regional OMS pentru Europa a raportat până la data pe 21 aprilie 169 de cazuri de hepatită severă de cauză necunoscută (nu au fost detectate virusurile hepatitice cunoscute până în prezent), înregistrate la copii cu vârste între 1 lună și 16 ani.
Aceste cazuri au prezentat insuficientă hepatică, adesea severă, niveluri ridicate ale enzimelor care indică citoliză hepatică și icter.
La 74 de cazuri a fost detectată prezența adenovirusului F41.
Organizația Mondială a Sănătății arăta că cel puțin 169 de cazuri de hepatită acută la copii cu vârste cuprinse între o lună și 16 ani au fost identificate în 11 țări. Cel puțin un copil a murit și 17 au avut nevoie de transplant de ficat.