Ministerul Sănătății: Numărul de locuri de la Rezidențiat, suplimentat cu 418, pentru domeniul medicină
Ministerul Sănătăţii va suplimenta cu 418, numărul de locuri alocate în urma concursului de Rezidenţiat, pentru domeniul medicină.
Candidații care au obţinut punctajul de promovare de peste 60% din punctajul minim pe domeniul medicină, pe țară, vor fi încadraţi ca rezidenți.
Anunțul, făcut de profesorul Rafila
„Am suplimentat locurile în specialitățile deficitare (anestezie terapie intensivă, boli infecțioase, radiologie medicală, medicină de familie) corelat cu capacitatea reală de pregătire a universităților de medicină și farmacie ”, a declarat ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila.
Începând din acest an, conform noilor modificări legislative adoptate în luna iulie, Ministerul Sănătății a fost abilitat să suplimenteze numărul de locuri numai în domeniul medicină.
Ordonanța nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului a fost modificată prin Legea nr. 212/2021 (art.3, alin2):
“Cifra de școlarizare pentru rezidențiat este cel puțin egală cu numărul de locuri reprezentând totalul absolvenților de medicină, medicină dentară și farmacie cu diplomă de licență din promoția anului în curs, cumulat cu numărul de posturi conform art. 18, stabilită prin ordin al ministrului sănătății. În cazul în care numărul candidaților pentru domeniul medicină care promovează examenul de rezidențiat este mai mare decât cifra de școlarizare inițial anunțată, aceasta se poate suplimenta până la repartiția candidaților….”
Spre deosebire de domeniul medicină, în domeniile farmacie și medicină dentară, dreptul de practică se obține odată cu dobândirea licenței.
În data de 21 noiembrie 2021, Ministerul Sănătății a organizat, în condițiile speciale impuse de contextul epidemiologic actual, concursul de intrare în Rezidențiat.
Un număr record de 12 564 candidați au concurat pe un număr de 6311 locuri și posturi pe cele 3 domenii de pregătire, astfel: 3942 locuri și posturi pentru domeniul medicină, câte 1190 locuri pentru medicină dentară și 1087 locuri pentru farmacie, un număr de 92 locuri pentru ministerele cu rețea sanitară proprie.