Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a discutat cu omologul său turc despre situația războiului din Ucraina și aderarea Finlandei și Suediei la NATO
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, s-a întâlnit cu omologul său turc, Mevlut Cavusoglu, în cadrul reuniunii Trilaterale pe teme de securitate România-Polonia-Turcia de la Istanbul. Printre subiectele discutate de cei doi oficiali s-a numărat posibilitatea creării unui format bilateral de tipul ședinței comune de guvern între cele două state, schimburile comerciale între România și Turcia, situația războiului din Ucraina, precum și aderarea Finlandei și Suediei la NATO.
La propunerea părţii turce, cei doi miniştri au discutat despre posibilitatea creării unui format bilateral de tipul şedinţei comune de guvern între cele două state, de natură să stimuleze interacţiunea politică şi dezvoltarea pe mai departe a parteneriatului strategic bilateral.
De asemenea, cei doi oficiali au făcut o scurtă evaluare a evoluţiei schimburilor comerciale şi a nivelului de investiţii reciproce, volumul schimburilor comerciale dintre România şi Turcia ajungând în 2021 la aproximativ 8,6 miliarde de dolari.
Bogdan Aurescu și Mevlut Cavusoglu au adus în discuție și situaţia de securitate generată de războiul provocat de Rusia în Ucraina. În contextul agresiunii militare ruse, cei doi demnitari au abordat şi teme de interes în domeniul securităţii energetice, accentuând necesitatea reducerii dependenţei de gazul rusesc.
Ministrul Aurescu a subliniat necesitatea găsirii de soluţii, prin acţiune comună, pentru crearea unui coridor care să faciliteze transportul cerealelor ucrainene, precum şi asigurarea protecţiei împotriva minelor în derivă. Totodată, ministrul român de Externe a subliniat sprijinul din partea României pentru aderarea Finlandei și Suediei la NATO.
În acest context, Aurescu a reiterat importanța unității în cadrul NATO, argumentând că aderarea celor două state nordice va conduce la o Alianță mai puternică. De asemenea, oficialul a încurajat dialogul Turciei cu Finlanda și Suedia, în vederea depășirii blocajelor existente momentan.
La sfârșitul întâlnirii bilaterale, Aurescu și Cavusoglu au semnat un memorandum de înţelegere privind cooperarea în domeniul arhivelor diplomatice, document care va reprezenta o bună bază pentru dezvoltarea de programe de cooperare în domeniul cercetării istorice, pe aspecte de interes comun, informează MAE.