Ministrul Agriculturii a dezvăluit planul perfect pentru a evita risipa alimentară. Câtă mâncare au aruncat românii în 2021. Cifrele sunt uriașe

Publicat: 29 04. 2022, 16:28
Actualizat: 29 04. 2022, 16:32
Sursa: Pixabay

Românii se tem de o criză alimentară, dar paradoxal, se aruncă mult prea ușor foarte multă mâncare. În acest context, Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii, a declarat că a găsit soluţia ideală pentru a evita risipa alimentară.

„Înainte să fac cumpărăturile, mănânc. Când mergi la cumpărături şi ţi-e foame, ai cumpăra jumătate de magazin”, a afirmat el. Mai mult, Chesnoiu i-a liniștit pe români, reiterând că România nu are de ce să se teamă de o criză alimentară, în condiţiile în care aruncă anual două miliarde de kilograme de alimente.

Întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă la Timişoara, dacă România s-ar putea teme de o criză alimentară, Adrian Chesnoiu a declarat că românii trebuie să facă diferenţa între o criză alimentară la raft şi o criză a alimentelor.

„Nu avem de ce să ne temem din perspectiva unei crize alimentare şi o spun cu responsabilitate şi am să vă ofer şi argumentele necesare. Trebuie să facem diferenţa dintre o criză alimentară, care este definită de lipsa alimentelor la raft, şi o criză a disponibilităţii populaţiei de a avea acces la acele alimente. Sunt două lucruri total distincte”, a susţinut Adrian Chesnoiu, potrivit news.ro. 

Ministrul Agriculturii a precizat că, personal, merge la cumpărături doar după ce mănâncă.
„Într-o ţară în care, în anul 2021, s-au aruncat două miliarde de kilograme de alimente, au fost aruncate la gunoi, putem vorbi de risipă alimentară. Ne putem face fiecare o analiză, cât din ceea ce cumpărăm fiecare ajunge la gunoi la finalul săptămânii şi atunci o să ne dăm seama că aceia sunt bani aruncaţi, putem fi mai responsabili.
Am făcut un astfel de exerciţiu şi vă spun că am găsit şi soluţia. Înainte să fac cumpărăturile, mănânc. Când mergi la cumpărături şi ţi-e foame, ai cumpăra jumătate de magazin. Le punem pe toate în frigider şi la finalul săptămânii umplem coşul cu produse agro-alimentare care ajung la gunoi”, a declarat Chesnoiu.
Întrebat, de asemenea, dacă îşi face şi o listă de cumpărături, ministrul a susţint că nu are nevoie de o astfel de listă.
„În general, nu cu listă, pentru că funcţionez cumva cu nevoie, adică ce am nevoie în casă şi să mă hrănesc, merg şi îmi achiziţionez. Am ajuns să întorc fiecare sticluţă de iaurt pe toate părţile să văd dacă e bio, când expiră”, a declarat Adrian Chesnoiu.