Prima pagină » Actualitate » Ministrul Agriculturii anunță ajutoare de minimis pentru legumicultori. Care sunt agricultorii care se califică

Ministrul Agriculturii anunță ajutoare de minimis pentru legumicultori. Care sunt agricultorii care se califică

Ministrul Agriculturii anunță ajutoare de minimis pentru legumicultori. Care sunt agricultorii care se califică
Ministrul Agriculturii anunță ajutoare de minimis pentru legumicultori. Care sunt agricultorii care se califică. Sursa: MEDIAFAX FOTO

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunțat ajutoare de minimis de 2.000 de euro pentru legumicultorii care cultivă ardei, castraveţi, tomate, varză şi vinete.

Astfel, legumicultorii care vor cultiva ardei, castraveți, tomate, varză și vinete în spații protejate ar urma să primească în acest an ajutoare de minimis de 2.000 de euro/1.000 de metri pătrați, informează site-ul agenției Agerpres.

Plafonul total alocat pentru susținerea creșterii legumelor în spații protejate este de 150 de milioane de lei, a mai anunțat ministrul marți, într-o conferință de presă.

Ajutoare de minimis pentru legumicultori. Programul ar urma să înlocuiască „Tomata”

Ministrul a precizat că aceste ajutoare de minimis ar urma să înlocuiască programul „Tomata”, care s-a derulat pe o perioadă de patru ani. Ministrul spune că „Tomata” nu mai putea continua în același mod.

„Am spus că fostul program «Tomata», care s-a derulat pe o perioadă de patru ani, nu va mai continua aşa şi am spus şi care sunt motivele: sumele foarte mari alocate şi efectul aşteptat care nu a mai venit, modul că a fost fraudat destul de grosolan, ca să mă exprim aşa, dar şi faptul că foarte mulţi legumicultori au cerut ca programul să fie extins la legume în spaţii protejate, nu doar la o legumă, astfel încât legumicultorii să aibă posibilitatea să cultive legumele care sunt cerute pe piaţă.

De aceea am venit cu acest program, acest ajutor de minimis pentru susţinerea legumelor în spaţii protejate. Acum proiectul de hotărâre de guvern este în curs de definitivare, în consultare cu mediul asociativ din legumicultură, şi se acordă pentru mai multe legume: ardei, castraveţi, tomate, varză albă şi roşie şi vinete. Se acordă maximum 2.000 de euro pe o mie de metri pătraţi pe beneficiar pe an”, a precizat ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

Oros: Dacă plafonul va fi depășit, se reduce suma acordată fiecărui beneficiar

Ministrul a mai spus că în cazul în care plafonul alocat pentru acest program va fi depășit, atunci se va reduce proporțional suma alocată fiecărui beneficiar eligibil în parte.

„Avem un plafon de 150 de milioane de lei, dacă valoarea alocată este depăşită, cuantumul se reduce proporţional, această sumă se repartizează la toţi beneficiarii eligibili. Schema se va derula prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) ca să fie mai uşor verificabilă şi monitorizabilă, iar controalele se vor face de către comisii mixte APIA şi Direcţiile Agricole Judeţene”, a mai spus Adrian Oros.

Programul „Tomate în spaţii protejate” a fost lansat de fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, odată cu preluarea mandatului, la începutul anului 2017. La acea vreme, programul a fost lansat pentru creșterea producției de roșii, acestea fiind considerate un produs deficitar, pe care România îl importa masiv.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele

Citește și