Prima pagină » Actualitate » Ministrul Agriculturii, Petre Daea: „Sunt scumpiri peste tot în Europa şi ştim de ce”

Ministrul Agriculturii, Petre Daea: „Sunt scumpiri peste tot în Europa şi ştim de ce”

Ministrul Agriculturii, Petre Daea: „Sunt scumpiri peste tot în Europa şi ştim de ce”

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, vorbeşte despre preţurile din magazine care au tot crescut. Înainte de sărbători, oamenii fac sacrificii pentru masa de Crăciun.

„Eu nu am văzut aceste preţuri până acum, pe care le spun oamenii. Eu nu pun la îndoială ce spun oamenii, dar am văzut şi în ţară, am văzut şi în Bucureşti, preţuri de 10, de 18 şi de 19 lei, nu am văzut preţuri de 40 de lei.

Sigur, ca să aibă un asemenea preţ, poate fi un produs de foarte bună calitate, care se consumă în cantităţi mici. Sigur că există o scumpire, nu vreau să fiu cel care nu vede realitatea. O văd, dar o văd în integralitatea ei.

Se antrenează, în curentul acesta al scumpirii, oamenii care vor să câștige ușor și repede, crescând artificial preţul. Spun că artificial, întrucât nu sunt motive obiective să crească prețurile, în condiţiile în care se remarcă o stabilizare privind energia, dar şi o scădere a preţului carburanţilor.

Sunt scumpiri peste tot în Europa şi ştim de ce. În primul rând, oferta este mai redusă, din cauza secetei şi din cauza scăderilor de producţie.

Pe de altă parte, au fost scumpirile generate de criza energetică şi, nu în ultimul rând, de războiul care există în preajma noastră, şi care a paralizat toate direcțiile de comercializare”, a precizat Petre Daea.

Ministrul Agriculturii a vorbit și despre subvenţiile pe care urmează să le primească fermierii din România.

„Am făcut acest lucru, Guvernul a făcut un asemenea efort şi merită să facem acest efort administrativ, anume să dăm subvenţiile şi despăgubirile pentru calamităţi, am pus în mişcare şi Planul Naţional Strategic.

Ieri au plecat hotărârile de Guvern pentru punerea în mişcare a Planului Naţional Strategic”, a  menționat Petre Daea.

Sursa: Antena 3

Bianca este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studiile universitare de master în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care ... vezi toate articolele

Citește și